Social

Turul Vrancei: Căldură cu porţia

Ziarul de Vrancea
31 mar 2013 1089 vizualizări
ENET SA Focşani anunţă că a redus programul de furnizare a agentului termic pentru încălzirea locuinţelor în oraş. Temperaturile exterioare în creştere fac inutile, în acest moment, caloriferele, cel puţin pe timpul zilei.

“Conducerea SC ENET SA Focşani anunţă că, astăzi, luni 1 aprilie 2013, întrerupe furnizarea energiei termice pentru încălzire în intervalul orar 1000 - 1800. Menţionăm că, în funcţie de evoluţia vremii, se va comunica, zilnic, programul de furnizare  a energiei termice pentru încălzire”, se arată în informarea societăţii de termoficare. (I. C.)

Penitenciarul caută agenţi şi ofiţeri în randul elevilor

Penitenciarul Focşani a prezentat ieri oferta educaţională pentru cei interesaţi să devină funcţionari publici cu statut special în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Cu această ocazie vor fi distribuite liceenilor pliante despre şcolile care formează ofiţeri şi agenţi de penitenciare. Aceştia pot da admitere la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri de la Piteşti, dar şi la Academia de Poliţie, Academia Naţională de Informaţii, Institutul Medico – Militar din Bucureşti, Academia Forţelor Terestre „N. Bălcescu” din Sibiu sau Academia Tehnică Militară. Informaţii privind concursurile de admitere se pot obţine la telefon: 0237/258707, int. 118 - Biroul Resurse Umane al Penitenciarului Focşani. (D. C.)

Primăria Nistoreşti angajează secretar

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) anunţă organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de secretar la Primăria comunei Nistoreşti. Examenul va avea loc pe 8 mai, de la ora 10.00 derulandu-se proba scrisă. Cei interesaţi să intre în administraţia locală din comuna de munte a Vrancei pot obţine relaţii suplimentare la ANFP sau la telefon 0374.112.726. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.