Social

Ambulanţa, lăsată fără finanţare!

Raluca Manolache
6 mar 2013 1285 vizualizări
Ambulanţa nu are buget. Deşi am intrat în luna martie, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea nu ştie pe ce bani se poate baza în această lună.

Aceasta pentru că de la 1 martie, teoretic, finanţarea se face de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii dar Ambulanţa nu a primit nicio informare cu privire la banii alocaţi. Este sigur însă că nu se vor mai aloca fonduri prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Instituţia din sănătate a fost înştiinţată de către şefii de la Bucureşti că “ începând cu 1 martie 2013 finanţarea serviciilor de ambulanţă judeţene se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii. Bugetul FNUASS aprobat pentru luna martie 2013 nu prevede credite de angajament cu această destinaţie”. În primele două luni din acest an, SAJ a oferit servicii medicale în baza actelor adiţionale încheiate cu “banca sanitară”. Dr. Vitalie Beţişor, managerul Ambulanţei, spune că se aşteaptă prevederile bugetare de la Ministerul Sănătăţii. Rămane de văzut însă cum se vor împărţi banii, în condiţiile în care anul trecut unitatea a primit fonduri în funcţie de locuitorii judeţului. Ambulanţa a primit 31,50 lei pentru fiecare locuitor al judeţului şi a avut un buget de aproape 12 milioane lei pentru că Vrancea figura în evidenţe cu 389.769 de locuitori. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.