Social

Mini Ştiri: A furat un Iphone 4 de la tarabă

Ziarul de Vrancea
26 feb 2013 1302 vizualizări
Un tanăr de 24 ani a ajuns în atenţia jandarmilor după ce a furat un Iphone 4 de pe o tarabă. Jandarmii, în timp ce se aflau în bazarul Obor, au observat cum Mădălin G. a luat telefonul de pe taraba unde era expus spre vânzare.

În urma verificărilor şi efectuării controlului corporal preventiv, asupra băiatului a fost găsit telefonul mobil iar acesta a recunoscut că l-a furat. Celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat. (R.M.)

Fără permis la volanul unei Alfa

Un tanăr din Focşani va fi cercetat penal după ce a plecat la plimbare fără permis prin centrul oraşului. Acesta a fost găsit de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier pe bulevardul Unirii. Florin Bogdan I., 24 ani, conducea un autoturism Alfa Romeo şI, în momentul în care a fost oprit, a recunoscut că nu are permis. El s-a ales cu dosar penal. (D.C.)

Deţinut pentru omor, a ameninţat un agent

Un bărbat de 27 de ani din Reghiu, condamnat la o pedeapsă de 17 ani pentru un omor şi aflat în executarea acestei sentinţe, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Pe 4 aprilie 2012, pe cand se afla la Penitenciarul Focşani, Cătălin Daniel Muşat, a ameninţat cu moartea şi cu exercitarea unor acte de violenţă pe unul dintre agenţii de penitenciar care era de serviciu. Fapta s-a produs în timp ce deţinutul se plimba prin curte. Bărbatul nu şi-a recunoscut vina, după cum a declarat în faţa procurorilor. (G. S.)

Un beci dezafectat s-a surpat

Un focşănean de pe strada Odobeşti a sunat ieri la 112 după ce beciul din curte s-a surpat. Incidentul s-a produs în jurul orei 11.00, în urma unei avarii la canalizare. La faţa locului s-au deplasat pompierii care au constatat că se surpase pământul deasupra unui fost beci, actualmente umplut cu pământ, pe o suprafaţă de circa 20 mp. Nu au fost persoane în zonă în momentul producerii evenimentului. Pompierii militari au asigurat însă măsurile de prevenire şi gestionare a posibilelor situaţii de urgenţă care se puteau produce, până la sosirea unui echipaj specializat pentru remedierea avariei produse şi evacuarea apei. (R.M.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.