Social

Garda Financiară verifică achiziţiile de medicamente de la Spital

Ziarul de Vrancea
25 feb 2013 2624 vizualizări
“Există salariaţi care au în spate lanţuri de farmacii care livrează medicamente”, spune comisarul şef Adrian Buzdrug, care a confirmat ieri ancheta derulată de comisari .Controlul a fost demarat după verificările interne făcute la cele trei farmacii ale celui mai mare spital din judeţ.Comisarii Gărzii Financiare au început un control de amploare la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Focşani care vizează modul în care s-au făcut achiziţiile de medicamente în ultima perioadă

“Avem în vedere preţul medicamentelor şi concurenţa neloială. S-ar părea că există salariaţi care au în spate lanţuri de farmacii care livrează medicamente. Vrem să verificăm dacă aceste achiziţii s-au făcut potrivit OUG 34/2006, privind achiziţiile publice”, a declarat Adrian Buzdrug, comisarul şef al Gărzii Financiare. Acesta a spus că au existat informaţii privind asemenea nereguli care au dus la declanşarea controlului. Deocamdată, comisarii au solicitat lista furnizorilor de medicamente care lucrează cu Spitalul Judeţean, urmand ca după aceea să înceapă şi verificarea fiecăruia dintre aceştia. Adrian Buzdrug nu exclude ca, ulterior, Garda Financiară să înceapă verificări şi la achiziţiile de echipamente medicale şi consumabile. Spitalul Judeţean este condus la ora actuală de juristul Constantin Mandrilă, impus de PSD anul trecut în locul democrat – liberalului Nicolae Moise, care s-a retras cuminte în secţia ORL. S-ar părea că verificările vor cuprinde perioada în care acesta a fost manager şef al unităţii.

Stocuri ţinute degeaba la spital

Gărzii Financiare a fost declanşat la scurt timp după ce un adevărat scandal s-a iscat la spital în urma unui control realizat de Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în cele trei farmacii ale unităţii. S-a constatat că farmaciştii făceau comenzi haotice şi nu ţineau cont de stocul de medicamente. S-a ajuns astfel în situaţia ca la începutul anului, Spitalul să aibă un stoc de  medicamente de aproape 1,4 milioane de lei, care acoperă necesarul pe aproape 5 luni de zile, în condiţiile în care anul trecut consumul a fost de 3,6 milioane lei. Deşi stocul  acoperă aproape toată gama de doctorii, bolnavii erau trimişi la farmaciile din oraş pentru a-şi cumpăra cele necesare pentru a se trata. De asemenea, s-a constatat că farmacista şefă Mariana Bogdan, care şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupa, se afla în incompatibilitate cu funcţia deţinută pentru că soţul acesteia este administratorul unei farmacii din Focşani. Problema achiziţiilor de medicamente şi materiale sanitare de către spitale este analizată şi de către Ministerul Sănătăţii. Astfel, în semestrul al doilea toate licitaţiile pentru cumpărarea de pastile şi materiale sanitare se vor face centralizat, la Bucureşti. Anul trecut, spitalele din Vrancea nu au cheltuit sume semnificative pentru cumpărarea de medicamente. Numai Spitalul Judeţean a alocat 2,7 milioane lei pentru medicamente. (R. MANOLACHE, M. BOICU)

Constanţa Francu, numită farmacist şef la Spitalul Mare

Farmacista Constanţa Francu a preluat gestiunea farmaciilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani. Aceasta a fost numită farmacist şef după ce comisia formată la nivelul unităţii a finalizat sambătă inventarul. Inventarul s-a făcut în toate cele trei farmacii, care urmează să fie unite, după ce farmacista Mariana Bogdan şi-a dat demisia. Gestiunea a fost preluată temporar în condiţiile în care se pregăteşte scoaterea la concurs a postului de farmacist şef. Acesta ar urma să coordoneze unica farmacie a spitalului. (R.M.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ehe, acum 4073 zile, 6 ore, 39 minute, 18 secunde
foarte bine le face.ar tb luata fiecare sectie in parte la control sa vada cum se sustrag de catre infirmiere sau asistente medicamentele de pe noptierea pacientilor..si ar tb sa se faca cate un citeste integral
Intrebator, acum 4074 zile, 1 ora, 59 minute, 25 secunde
Dar la spitalul Adjud cine * fi farmacist,cu sau fara delegatie? Cel mai mare e DOMNUL Huma,el imparte dupa bunul plac medicamentele,dar separe ca e doar asistent de farmacie...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.