Social

Militari focşăneni audiaţi pentru o posibilă fraudă de carburant

Ziarul de Vrancea
5 feb 2013 2459 vizualizări
Cercetările vizează o eventuală lipsă de carburanţi din gestiune

Mare agitaţie ieri dimineaţă la sediul Parchetului vrancean. Circa zece militari în civil aşteptau să intre la audierile care au avut loc într-un birou al Parchetului, într-un dosar penal aflat în soluţionarea Parchetului Militar de la Bacău. În majoritate cu varste de pană în 40 de ani, militarii care aşteptau randul pentru a da “cu subsemnatul” nu au dorit să facă nici un fel de declaraţie legată de motivul pentru care le-a fost solicitată prezenţa la Parchet. Conform procurorilor militari de la Iaşi, ar fi vorba de o cercetare penală “sub aspectul săvarşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art 249 C.p.”, după cum au precizat reprezentanţii Parchetului Militar Iaşi. Aceştia nu au precizat însă în ce fază se află ancheta, dacă este vorba de acte premergătoare sau dacă s-a început urmărirea penală asupra unor persoane. Şi reprezentanţii unităţii militare de la Focşani au confirmat existenţa unor nereguli privitoare la gestiunea de carburanţi. “Ca urmare a unei cercetări administrative interne, de către o comisie numită de comandantul unităţii, în urma căreia s-au constatat nereguli în ceea ce priveşte gestiunea de carburanţi, unitatea militară 01333 Focşani (n.r.- Batalionul de Logistică al Brigăzii)  a sesizat cu celeritate Parchetul Militar Iaşi în data de 2 noiembrie 2012, conform legii. Unitatea militară sprijină activităţile procedurale legale desfăşurate de Parchet, însă nu are competenţe de informare cu privire la desfăşurarea acestor demersuri”, a precizat lt. Cătălina Crintea, ofiţer relaţii publice Brigada 282 Infanterie Mecanizată. Nici reprezentanţii unităţii militare nu au furnizat mai multe informaţii legate de motivul pentru care unii dintre angajaţi au fost chemaţi la audieri. Conform unor surse însă, ar fi vorba de documente privind carburantul pentru parcul auto în care s-au supraestimat consumul, rezultand astfel posibilitatea comiterii unor fraude dar şi de o defectuoasă contabilizare a stocurilor. De altfel, mai mulţi militari din cadrul acestui batalion au participat de-a lungul timpului la misiuni internaţionale în cooperare cu forţele armate aliate, în special în Afganistan. (R. MANOLACHE, G. SAVA)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.