Social

Militarii şi familiile acestora se pot trata gratuit în SUA

Raluca Manolache
25 ian 2013 1617 vizualizări
Plutonierul adjutant principal Florinel Enache, de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, rămane internat la spitalul din SUA după ce a fost rănit grav pe front, în Afganistan

Militarii şi familiile acestora se vor putea trata gratuit în SUA. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că tratamentul medical cu spitalizare şi alte tratamente medicale vor putea fi puse la dispoziţie gratuit cadrelor militare şi dependenţilor lor, aflaţi pe teritoriile Statelor Unite ale Americii, respectiv ale României, în instituţiile medico-militare aparţinând forţelor armate ale celor două ţări. „Acest lucru a fost adoptat printr-o Hotărâre de Guvern luată pe 23 ianuarie, prin care s-a aprobat Acordul între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnat la Washington la 6 septembrie 2012. Documentul stabileşte cadrul juridic în domeniul asistenţei medicale între Ministerul Apărării Naţionale şi Departamentul Apărării Statelor Unite ale Americii, respectând integral legislaţia românească”, a transmis MApN. În acest moment, un militar din Vrancea, plutonierul adjutant principal Florinel Enache, de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focşani, este internat într-un spital din America specializat în tratarea soldaţilor răniţi pe front. Acesta este internat la Centrul Naţional Medical Militar "Walter Reed", Bethesda, Maryland după ce a fost rănit în Afganistan pe data de 4 mai 2012. Tratamentul acestuia este suportat de către MApN, care a luat toate măsurile pentru suplimentarea bugetului Statului Major al Forţelor Terestre pentru acestuia. Florinel Enache, din comuna Gura Caliţei, a fost rănit grav cand executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1. Soldatul gradat voluntar a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat amplasat de rebeli locali. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
luyza, acum 4106 zile, 21 ore, 17 minute, 9 secunde
Alooooooo,d-ra Raluca,Plt.adj.este grad de subofiter,nicidecum de soldat-gradat,inainte de a scrie prostii pe-aici mai interesati-va cum e cu gradele in armata romana!!!!! citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.