Social

Făină şi uleiul de la UE nu au mai ajuns în Vrancea

Mihai Boicu
24 ian 2013 1870 vizualizări
Doar 3% dintre persoanele îndreptăţite au primit ulei

Doar o parte dintre beneficiarii ajutoarelor în alimente acordate de UE au intrat în posesia făinei şi uleiului la care aveau dreptul. Potrivit datelor Consiliului Judeţean, în Vrancea sunt aproximativ 50.000 dintre beneficiari. Dintre aceştia, doar 3% au primit ulei şi 23% făină. Acestea ajutoare sunt acordate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie Agricultură, care le distribuie destinatarilor prin intermediul primăriilor. La această situaţie s-a ajuns după ce o firmă din Bulgaria a încheiat două contracte cu APIA pentru ulei şi făină, în valoare totală de aproape 27 milioane de euro, după cum a dezvăluit Evenimentul Zilei. Firma respectivă nu s-a mai achitat însă decat de o parte din obligaţii. La nivel naţional, doar o 30% din cele două alimente au fost distribuite. Cel mai probabil, beneficiarii nu vor mai primi ulei şi făină pentru că, din cate se pare, firma bulgară s-a “evaporat”. Pe lista alimentelor acordate beneficiarilor se mai află zahăr, mălai, bulion, roşii în bulion, paste, mazăre, orez şi biscuiţi. Acestea au fost distribuite întrucat APIA a avut încheiate contracte cu alte firme. Este foarte posibil ca această afacere să fie un “tun” pe bani europeni, deoarece se pare că firma bulgară şi-a încasat toţi banii pe cele două contracte pană în decembrie anul trecut. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
nae, acum 4102 zile, 19 ore, 11 minute, 53 secunde
Bey,sa va saturati de rosii care acum va da multa ue(dezapeziri,taxe pe orice,impozite si un trai cu adevarat european) ! Traiasca USL ! Asteptam si taxa pe aer !
gipsy, acum 4105 zile, 15 ore, 17 minute, 57 secunde
Ministra muncii Campeanu a liniștit handicapații la emisiunea Danei Grecu anunțand că se lucrează în Romania la modificarea criteriilor medico psihosociale de încadrare îm grad de citeste integral
ulei de nuci, acum 4105 zile, 15 ore, 44 minute, 5 secunde
Tura asta CU ULEIUL ȘI FĂINA ,ne-a dat-o prin guriță bulgăroii cu complicitatea responsabililor romani și nu UE,de la care luom 4uie după rețetă,dimineața la pranz și seara.
iris, acum 4105 zile, 20 ore, 29 minute, 49 secunde
Sa va saturati cu totii de UE!Nici n-o sa mai vina faina si uleiul...Vai de ajutorul lor.Parada si iar parada,parada,parada!UNIUNEA EUROPEANA va adus la DEZASTRU pe toti!Si pe noi la fel.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.