Social

Mandrilă vrea investiţii: spital reabilitat, mai mulţi medici şi aparatură

Ziarul de Vrancea
7 ian 2013 2413 vizualizări
Noul director al spitalului a anunţat că se fac demersuri pentru a se obţine fonduri europene pentru reabilitarea corpului central al spitalului.Se caută soluţii şi pentru achiziţionarea unui tomograf şi a unui RMN, însă nu se ştie din ce bani.Cum medicii tineri fug de spitalul din Focşani, Mîndrilă vrea să le ofere locuinţe ANL.Spitalul Judeţean este o unitate de catagoria a III-a, unde se tratează doar afecţiuni cu grad mediu de complexitate

Reabilitarea Spitalului Judeţean din Focşani, dotarea cu aparatură medicală performantă, atragerea de medici tineri prin acordarea unor facilităţi, precum locuinţe ANL, şi eliminarea taxei de parcare pentru aparţinătorii bolnavilor internaţi în unitate, acestea sunt principalele obiective pentru 2013 ale managerului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, Constantin Mandrilă, dezvăluite reporterilor. Reprezentanţii unităţii speră să obţină fonduri europene pentru reabilitarea corpului central al spitalului, unde funcţionează cele mai importante secţii, ambulatoriul, dar şi Unitatea de Primire Urgenţe. Aceasta era de altfel şi o propunere mai veche a Consiliului Judeţean. “În acest moment se lucrează la întocmirea documentaţiei care se va depune la Ministerul Dezvoltării în vederea obţinerii de fonduri europene pentru reabilitarea clădirii. Prin acest proiect se propune izolarea termică a clădirii, schimbarea stoleriei, reabilitarea acoperişului şi schimbarea instalaţiei electrice. În felul acesta sperăm să rezolvăm şi problema infiltraţiilor de apă de la subsolul spitalului printr-un sistem pus la dispoziţie de specialişti”, a precizat Mandrilă. În acest context, se doreşte şi extinderea şi modernizarea secţiilor exterioare, reumatologia, psihiatria şi pneumoftiziologia, potrivit directorului.


Computerul tomograf, un alt vis frumos


Şi dotarea cu aparatură medicală performantă este un obiectiv al anului 2013. În acest moment, la nivelul unităţii se fac calcule şi propuneri pentru lista de achiziţii pentru acest an însă se pun şi întrebări legate de sursele de finanţare, ţinand cont că ţara este încă într-o criză economică gravă.

Chiar dacă se confruntă cu un buget insuficient, conducerea unităţii spune că va căuta soluţii pentru achiziţionarea unui tomograf şi a unui aparat pentru realizarea de investigaţii de tip RMN (Rezonanţă magnetică nucleară), aceasta în condiţiile în care aceste investigaţii sunt făcute pentru bolnavii internaţi în spital de către o firmă privată cu care unitatea se află în contract. Sunt suportate însă doar tomografiile la recomandarea unui medic agreat din spital, pentru că investigaţiile de tip RMN sunt plătite de bolnavi. În realitate, numărul investigaţiilor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate este foarte mic, iar bolnavii suspectaţi de boli dintre cele mai grave sunt nevoiţi să-şi plătească adesea analizezele cu bani proprii. Aceste aparate performante, destul de costisitoare din punct de vedere financiar, sunt utile pentru diagnosticarea unor afecţiuni grave, precum tumori, malformaţii, sangerări suspecte, leziuni, afectări vasculare sau infecţii. Ultimul tomograf al Spitalului Judeţean, în prezent scos din uz, a fost adus în judeţul Vrancea pe vremea guvernării PNŢCD, în anii 2000.


Medicii tineri fug din Focşani


Dacă tot se află încă la capitolul planuri şi promisiuni de an nou, directorul Mandrilă mai spune că se doreşte şi eliminarea taxei percepute aparţinătorilor pentru parcarea maşinilor în curtea unităţii. Se vor căuta însă soluţii pentru amenajarea unei noi parcări astfel încat accesul ambulanţelor care ajung la UPU să nu mai fie blocat de maşinile private. Şi deficitul de medici de la Spitalul din Focşani se simte pe an ce trece. Aceasta şi pentru că medicii tineri preferă spitalele din centrele universitare şi ocolesc unitatea spitalicească din Focşani. În aceste condiţii, conducerea celui mai mare spital din judeţ încearcă să găsească soluţii pentru ca doctorii să aleagă Focşaniul şi nu un al oraş. Constantin Mandrilă spune că se fac demersuri astfel încat medicii tineri, care vin la Spitalul din Focşani, să primească o locuinţă ANL, cu chirie. Se doreşte însă şi deblocarea posturilor de medici. Se va solicita la Ministerul Sănătăţii deblocarea mai multor posturi de doctori în condiţiile în care deficitul se simte tot mai mult în specialităţi precum cardiologie, diabet, urologie, neurologie, oncologie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, radiologie, oftalmologie etc. În acest moment, sănătatea vrancenilor care ajung la Spitalul Judeţean din Focşani este tratată de 128 de doctori, în condiţiile în care spitalul are 1.500 de angajaţi, fiind cea mai mare instituţie bugetară din judeţ ca număr de salariaţi. Anul acesta ar urma să se organizeze concurs şi pentru comitetul director de la Spitalul Judeţean din Focşani, după înlăturarea fostului director Nicolae Moise în ultima lună a anului trecut. Mandrilă îşi va completa astfel echipa după ce a preluat postul în luna decembrie. Ţinand cont că USL-ul s-a făcut luntre şi punte pentru a-l unge în post, este de aşteptat să-l şi susţină financiar pentru a realiza planul de management propus, în caz contrar unitatea riscand să opereze mai mult apendicite şi colecistite. Altfel, spitalul va rămane ca şi pană acum o vacă de muls pentru cei care deţin puterea politică. După cum se ştie, judeţul Vrancea nu are niciun spital cu grad foarte înalt de competenţă, potrivit cerinţelor europene, însuşite de Ministerul Sănătăţii. Spitalul Judeţean din Focşani este o unitate de catagoria a III-a, unde se tratează afecţiuni cu grad mediu de complexitate. Cazurile mai grave sunt direcţionate la spitalele din Galaţi, Bacău, Iaşi sau Bucureşti. Aşa că, stimaţi cititori, atenţie la Sănătate! (R. MANOLACHE, C. MARIN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
ALINA, acum 4118 zile, 23 ore, 50 secunde
Pt.raul.Tu vrei sa spui dragule,ca Moise era un ingeras iar acum a venit diavolul,nu? Se vede ca vorbesti in necunostinta de cauza,cate datorii a lasat fostul manager si ce sleatca de zurbagii a citeste integral
ALINA, acum 4118 zile, 23 ore, 11 minute, 8 secunde
Pt.danb. Se vede ca esti rautacios si ai ceva personal cu el. Acum aduci in discutie lucruri intime,cum ar fi ''consoarta''acestuia. In fine,se vede ca esti pornit si nu vrei sa citeste integral
danb, acum 4119 zile, 33 minute, 37 secunde
@ alina. Da cine zice draga sa nu-i dea sansa. Pai uite ca a avut sansa sa fie dat la ziar si a folosit-o ca sa zica numai tampenii, numai sloganuri de genul ca "ar fi bine sa nu fie rau". citeste integral
raul, acum 4119 zile, 1 ora, 6 minute, 14 secunde
Hooooo! Opriti-va fratilor,chiar suntem idioti?! Pitifelnicu' asta n-are decat o misiune: SA FURE. Si varul de pe pereti il va rade.Credeti ca Oprisan l-a pus degeaba? "Sa-i dam o citeste integral
ALINA, acum 4119 zile, 3 ore, 31 minute, 56 secunde
Pt.danb. Stimate domn,e drept ca de multe ori nici in noi nu mai credem,dar asta nu ne da dreptul sa presupunem sau sa improscam cu noroi oamenii,inainte de a le da o sansa,sa demonstreze ca pot sa citeste integral
Fratele lu Ulise, acum 4119 zile, 14 ore, 30 minute, 14 secunde
Ba fratilor,acu vin de la birt,dar trebuie sa va marturisesc faptul ca imi place iarna!Zaaaaat!
cetatean, acum 4119 zile, 16 ore, 15 minute, 19 secunde
Unde sa mai aiba loc medicii buni tineri daca locurile au fost ocupate de incompetenti ca Placinta si etc.
danb, acum 4119 zile, 16 ore, 43 minute, 17 secunde
Domnul Mandrila abereaza si asta destul de devreme. Locuintele ANL nu-i vor opri pe medicii tineri sa plece. Le subinchiriaza, deci mai fac un ban pe spatele focsanenilor, si pleaca fara nicio citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.