Social

Taxa abuzivă de acces de la Spitalul Mare va fi eliminată

Raluca Manolache
27 dec 2012 2164 vizualizări
Conform unui ordin al Ministerului Sănătăţii, spitalele nu au voie să perceapă taxe pentru vizitarea pacienţilor internaţi. Se va prelungi şi programul de vizită al bolnavilor, care la Focşani este restrictiv

Fără taxe la intrarea în spital. Aparţinătorii bolnavilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani nu vor mai fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru plata taxei de intrare în unitate. Aceasta pentru că în Monitorul Oficial a fost publicat ordinul privind reglementarea programului de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile spitaliceşti, conform căruia „este strict interzisă perceperea de taxe pentru vizitarea pacienţilor în unităţile sanitare publice”. Oficialii Spitalului Judeţean din Focşani spun că se vor conforma acestor noi reglementări şi vor elimina taxa de intrare în spital. Pană în acest moment taxa de intrare în spital era de 5 lei şi starnea nemulţumirea oamenilor care doreau să-şi viziteze rudele suferinde. De asemenea, odată cu noile reglementări, aparţinătorii vor avea la dispoziţie un program mai lejer pentru vizite în saloane. Dacă programul zilnic de vizită era de 13.00 – 16.00, de acum înainte aparţinătorii pacienţilor vor putea intra în spital de luni până vineri în intervalul orar 15.00-20.00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10.00-20.00.

Vizitarea pacienţilor în secţiile, compartimentele de terapie intensivă va fi permisă zilnic doar membrilor familiei, respectiv părinţi, copii, surori/fraţi, cu condiţia ca vizita să se facă individual sau cel mult două persoane, cu respectarea procedurilor interne. „Managerii unităţilor sanitare au obligaţia să afişeze programul de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil şi accesibil vizitatorilor. (...) Conducerea unităţii sanitare publice are obligaţia de a instrui angajaţii serviciului de pază propriu şi pe cei ai firmelor de pază, după caz, asupra programului de vizite, obţinând o declaraţie de la fiecare dintre aceştia prin care se angajează să respecte aplicarea programului respectiv şi să nu pretindă sau să primească niciun fel de atenţii în vederea permiterii accesului în afara programului de vizită. În cazul încălcării acestor prevederi se vor aplica sancţiuni administrative, până la desfacerea contractului de muncă pentru persoana care se face vinovată, sau încetarea contractului cu firma de prestări servicii de pază”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial. Prevederile acestui ordin vor fi puse în aplicare atat de spitalele care au rămas în subordinea Ministerului Sănătăţii, cat şi de cele care au trecut la primării. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
cu mainile curate, acum 4107 zile, 19 ore, 10 minute, 27 secunde
Este una pe la UPU,un fel de asistentă dacă te duci cu o recidivă la plămani,tuse alea ,alea,face galerie și vorbește cu gura tare ,nu ai nimica ,ce ai dumneata are toată lumea du-te acasă. citeste integral
lars, acum 4108 zile, 23 ore, 10 minute, 11 secunde
foarte buna ideea!spitalele focsanene parca sunt unitati militare,asa trebuie sa te smiorcaiesti de gardieni sa duci medicamente si mincare celor suferinzi!au baietii o greata-n rinza de te doare citeste integral
Achile Peleu-Grasu, acum 4109 zile, 6 ore, 54 minute, 44 secunde
E un lucru bun ca de cate ori ma duceam la tratament pentru zapaceala trebuia sa ma rog de gardieni,dar ma cunosteau ca-s baieti buni,dar aveam doi zapacei (unu fost director,altu contabil) care citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.