Social

Se fac teste Babeş - Papanicolau gratuite: bugetul este de 56.000 lei

Raluca Manolache
21 nov 2012 5275 vizualizări
Medicii de familie vor primi formulare speciale în baza cărora pacientele vor putea fi testate în mod gratuit în cadrul programului. Programul se derulează prin Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani

Teste Babeş-Papanicolau gratuite şi în Vrancea. Autorităţile sanitare fac demersurile necesare pentru a demara şi la nivelul judeţului nostru programul naţional de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a primit în acest sens de la Ministerul Sănătăţii formularele cu regim special în baza cărora femeile cu varsta cuprinsă între 25 şi 65 de ani vor putea fi testate în mod gratuit. „Începand de astăzi putem să distribuim medicilor de familie care doresc să intre în program formularele cu regim special în baza cărora pacientele vor fi trimise la recoltare şi citire”, a precizat dr. Alin Lazea, coordonator proiect în Vrancea. Acesta mai spune că iniţial, în cadrul programului, recoltarea probelor va fi făcută de medicii din ambulatoriu şi de la cabinetul de planificare familială de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani. Astfel, în cadrul programului, pacienta se va prezenta la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenţia bolii. Tot aici se va stabili şi dacă aceasta se poate încadra în program. Pacienta va primi un formular care asigură înscrierea în program şi o listă cu centrele de recoltare admise.

Femeia se va programa la centrul de recoltare pentru recoltarea probelor, iar acestea vor fi transmise către centrul de recoltare la spitalul care a organizat screeningul sau, după caz la laboratoarele de anatomie patologică, însoţit de formular. Rezultatul testului va fi transmis înapoi la cabinetul medicului de familie pentru a fi prezentat pacientei. În program nu vor fi incluse femeile care prezintă absenţa congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital. În cadrul acestui program, Spitalul Judeţean din Focşani se subordonează Unităţii Regionale de Management Sud-Est – Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Bucureşti. Spitalul va primi suma de 56.000 lei de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea testelor gratuite. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.