Social

Medicamentele pentru spitale, cumpărate direct de Ministerul Sănătăţii

Raluca Manolache
19 nov 2012 803 vizualizări
Licitaţie naţională pentru medicamentele din spitale. Ministerul Sănătăţii doreşte să implementeze o serie de măsuri pentru diminuarea fraudei din achiziţiile publice

A fost iniţiat un proiect privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii centralizată. Aceasta pentru că în acest moment spitalele desfăşoară în mod individual procedurile de achiziţii publice pentru cumpărarea de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi au existat situaţii în care preţurile difereau deşi produsele erau cumpărate de la acelaşi producător sau distribuitor. În unele cazuri preţurile de achiziţie au variaţie foarte mare ajungând chiar la valori de 10 ori mai mari. Până la finalizarea implementării la nivel naţional a sistemului centralizat de achiziţii, Ministerul Sănătăţii poate aproba, în semestrul I al anului 2013, prin excepţie, desfăşurarea de achiziţii de către spitale. (R. MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.