Rotarienii vranceni au dăruit o casă unei femei din Sihlea
Mai mulţi membri ai Clubului Rotary Varana din Focşani au fost prezenţi ieri la Sihlea pentru a finaliza proiectul “Solidaritatea Rotary Vrancea 2012”. Animaţi de dorinţa de a ajuta şi cu sprijinul financiar al mai multor cluburi Rotary din ţară, membrii clubului focşănean au predat ieri o locuinţă complet renovată Mărioarei Ştefănică, din comuna Sihlea. În iarna ce a trecut, femeia locuia într-o cameră care nu avea nici măcar acoperiş, asta după ce casa a trecut printr-un incendiu. După ce au aflat de faptul că femeia şi-a pierdut şi soţul şi alt membru al familiei cu puţină vreme în urmă, rotarienii au decis să o ajute să aibă măcar o casă în care să locuiască omeneşte. “Din multitudinea de oameni afectaţi de această iarnă grea, ne-am concentrat asupra unui caz social deosebit, căruia prin acţiunile noastre i-am redat încrederea în oameni. Acest caz social a căpătat pentru noi un nume, Ştefănică Mărioara, care acum poate uita momentele neplăcute ale acestei ierni, zăpada, incendiul, singurătatea şi se poate gandi cu speranţă la viitor”, a declarat Dumitru Ducan, preşedintele Club Rotary Varana Focşani. Proiectul finalizat ieri a avut două etape. Prima dintre ele a fost distribuţia de alimente în comunele Chiojdeni şi Sihlea, donate de cluburile din Bacău, Oneşti şi Focşani. A doua etapă a constituit-o strangerea de fonduri pentru a ajuta material oameni afectaţi din localităţile îngropate sub zăpadă iarna trecută. Ajutorul material a fost posibil şi cu sprijinul cluburilor Rotary Club Cetăţuie şi Samvs Cluj, RC Dej, RC Gherla, RC Continental Bucureşti, RC Alexandria şi RC Barlad. “Mulţumim celor care au făcut posibilă finalizarea acestui proiect minor pentru noi, dar inestimabil pentru cei sinistraţi”, a mai declarat preşedintele RC Focşani, Dumitru Ducan. (G. SAVA)