Social

Apel umanitar pentru militarul Florinel Enache, rănit în Afganistan

Raluca Manolache
11 nov 2012 3664 vizualizări
Două fundaţii din Statele Unite au demarat o strangere de fonduri pe care le vor pune la dispoziţia familiei militarului român

Apel umanitar pentru plutonierul adjutant principal Florinel Enache, internat într-un spital din America după ce a fost grav rănit în Afganistan, unde se afla în misiune cu Armata Romană. O fundaţie din America a lansat un apel privind ajutorarea militarului, de loc din comuna Gura Caliţei, care în luna mai a fost rănit grav în Afganistan. “Viaţa eroului român şi a familiei sale va fi cu totul alta. Starea sa critică de sănătate va prespune îngrijire continuă din partea familiei, precum şi un tratament medical complex de lungă durată. În aceste momente dificile, Florinel Enache şi familia sa au nevoie de orice sprijin emoţional, spiritual şi financiar. Fundaţia Americană nonprofit Lillypad şi Fundaţia Daniel Murariu (501 (c) 3) s-au alăturat cu multă generozitate acestui demers umanitar şi vor colecta donaţiile, pe care le vor pune la dispoziţia familiei militarului român. Lansăm acest apel umanitar de ajutorare a militarului român şi familiei sale către toate persoanele care doresc să îi sprijine. Orice contribuţie este binevenită. Donaţiile pot fi efectuate sub orice formă (cash, check sau paypal) către Lilly Pierce, Lillypad şi Fundaţia Daniel Murariu, 6709 Stoneybrooke Lane, Alexandria VA 22306, care va elibera chitanţe pentru deducerea fiscală. Banii colectaţi din donaţii vor contribui la achiziţionarea, între altele, a unor echipamente medicale necesare militarului român, precum: cărucior cu rotile, proteză pentru mâna stângă, proteză pentru şold etc.”, se arată în apelul umanitar lansat de liderii acestei fundaţii, cetăţeni romani care locuiesc în America. Apelul a fost preluat deja de presa de limbă romană din toată lumea şi este diseminat în comunităţile romaneşti. Detalii privind realizarea donaţiilor şi gestionarea fondurilor pot fi obţinute de la Lilly Pierce, Fundaţia Lillypad 6709 Stoneybrooke Lane AlexandriaVA 22306, telefon: 571 275 9022, email: lillyanddave@gmail.com, pagina web http://www.lillypad.tk/. Florinel Enache este internat în acest moment la Centrul Naţional Medical Militar „Walter Reed”, Bethesda, din statul american Maryland, iar în aceste zile este vizitat de familie şi de medicul şef de la unitatea militară din Focşani. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cris, acum 4154 zile, 11 ore, 30 minute, 4 secunde
Inca o data, asa isi rasplateste statul roman oamenii de care s-a folosit, sau care au reprezentat, acolo, in teatrul de operatii, mai mult decat un numar sau tricolorul VAE VICTIS!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.