Luaţi-vă anvelope de iarnă! Poliţia verifică “încălţările” maşinilor la primele căderi de zăpadă
Poliţiştii de la Serviciul Rutier Vrancea au început o campanie preventivă şi le recomandă conducătorilor auto să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă, obligatorii de la 1 noiembrie în caz de ninsoare. Odată cu primii fulgi de zăpadă, oamenii legii vor verifica maşinile care vor circula pe şoselele din judeţ, pentru a vedea dacă sunt echipate cu anvelope de iarnă, aşa cum prevede legea. “S-a înţeles greşit. Şoferii nu au obligaţia să aibă anvelope de iarnă de la 1 noiembrie, ci din momentul în care cade prima zăpadă sau apare gheaţa sau poleiul. Recomandările noastre sunt ca şoferii să înceapă deja să-şi echipeze corespunzător maşinile. Anul trecut, poliţiştii de la rutier au aplicat 61 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut certificatele de înmatriculare. Acestea sunt returnate doar după ce autoturismele în culpă sunt echipate corespunzător şi obţin avizare de la Registrul Auto Roman. Cei de acolo trebuie să spună că autoturismul este «bun din punct de vedere tehnic»”, ne-a spus comisarul şef Viorel Gheorghe, şeful Serviciului Rutier Vrancea. Poliţia şi-a dotat deja toate maşinile cu anvelope de iarnă, astfel încat lucrătorii să le poată folosi în condiţii de siguranţă.
“Au fost dotate cu anvelope de iarnă autoturismele de la Ordine Publică, Rutier şi Intervenţie Rapidă. Este necesar să pregătim toate maşinile pentru perioada de iarnă”, ne-a precizat comisarul şef Vasile Marin, şeful Serviciului de Ordine Publică. Anvelopele de iarnă trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M^S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons”. Amenda contravenţională pentru neechiparea autoturismelor cu anvelope de iarnă este cuprinsă între 9 şi 20 puncte-amendă, respectiv între 603 şi 1.340 lei, iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare. În cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate în situaţia rulării pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. (Dan CHIRIAC)