Social

Salariile medicilor rezidenţi ar putea creşte de la 800 la 1.600 de lei

Raluca Manolache
21 oct 2012 1687 vizualizări
în unităţile spitaliceşti din Vrancea sunt încadraţi 67 de medici rezidenţi şi 2 farmacişti

Salarii mai mari pentru medicii rezidenţi. Colegiul Medicilor din România (CMR) a propus dublarea salariilor medicilor rezidenţi pentru ultimele două luni din 2012 şi triplarea acestora în 2013. Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR, a făcut referire la un protocol care s-ar putea semna cu Ministerul Finanţelor şi care ar putea să prevadă ca suma alocată pentru salariile rezidenţilor să treacă de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Educaţiei.  În prima fază venitul va creşte de la 800 de lei la 1.600 de lei, iar de anul viitor va fi de 2.400 lei. În acest moment, un medic rezident caştigă 800 de lei. În spitalele din Vrancea sunt 67 de medici rezidenţi şi doi farmacişti. Aceştia au ocupat posturile scoase la concurs în ultimii ani la rezidenţiat şi după ce vor termina pregătirea din centrele universitare ar urma să profeseze în judeţ. De altfel, creşterea salariilor medicilor rezidenţi s-a făcut în perioada în care Ministerul Sănătăţii să pregăteşte să organizeze un nou concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi pe loc. Cele cinci spitale din judeţ şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) au 28 posturi libere ce pot fi ocupate prin concursul naţional de intrare în rezidenţiat ce se va organiza pe 25 noiembrie. Cele mai multe posturi libere sunt la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, urmat de Spitalul Municipal Adjud. Înscrierile pentru rezidenţiat se vor face pană la data de 22 octombrie, la Direcţia de Sănătate Publică sau la ministerele cu reţea proprie, după caz. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.