Social

În 2010, în Focşani, raportul dintre negustori şi asistaţi era de 1 la 1

Iulia Crețu
3 oct 2012 6640 vizualizări
Potrivit unei informări a ISU, cei mai mulţi focşăneni lucrau, acum doi ani, în industria prelucrătoare, comerţ, sănătate şi administraţie. Totuşi, a doua mare categorie de cetăţeni ai muncipiului o constituiau asistaţii social, peste 7.500 persoane

 

Potrivit unei situaţii statistice prezentată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în schema de alarmare la dezastre, în 2010, în Focşani, cei mai mulţi angajaţi figurau în domeniul industriei prelucrătoare, urmaţi de cei din comerţ şi sănătate. Totuşi, a doua mare categorie de persoane din municipiu o constituiau asistaţii social, aproape acelaşi număr cu negustorii din Focşani. Astfel, potrivit structurii populaţiei după gradul de ocupare în 2010, dintr-un total al populaţiei de 98.146 persoane, 33.373 persoane erau salariaţi. Dintre aceştia, în agricultură lucrau 715 persoane, în industria extractivă 39, în industria prelucrătoare 9.874 focşăneni, în timp ce în domeniul de producere şi furnizare a energiei electrice şi termice, gaze erau angajaţi 698 oameni, iar la distrubuţia apei şi salubritate alţi 751 de salariaţi. În acelaşi an la care face referire ISU, 1.619 focşăneni lucrau în construcţii, 7.462 focşăneni erau plătiţi din comerţ, 996 din transport, 457 din activităţi hoteliere şi de restaurant, în timp ce 233 de focşăneni îşi luau un salariu din domeniul informaţiei. 686 de persoane erau angajate la intermedieri financiare, 196 la tranzacţii imobiliare, 677 din activităţi profesionale, 848 din activităţi de servicii administrative, 2.074 din administraţie publică şi apărare, asigurări sociale, 2.009 în învăţămant şi 3.428 focşăneni în domeniul sănătate. La capitolul activităţi de spectacole culturale şi recreative figurau ca angajaţi în 2010, 376 persoane, în timp ce din alte activităţi de servicii îşi luau salarii 235 de persoane. În urmă cu doi ani, în Focşani figurau 1.752 de şomeri. A doua cea mai mare categorie de persoane din municipiu o constituiau, în urmă cu doi ani, beneficiarii de prestaţii şi servicii sociale, nu mai puţin de 7.528 de focşăneni, care nu aveau un loc de muncă şi erau în grija statului. Comparativ, numărul celor care îşi caştigau painea din comerţ era aproape acelaşi cu cel al asistaţilor. Raportul ISU face referire la o schemă a populaţiei din Focşani din 2010, cu 98.146 locuitori. Recensămantul din acest an a numărat în Focşani o populaţie de numai 73.868 locuitori. (Iulia CREŢU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Titi, acum 4222 zile, 1 ora, 24 minute, 14 secunde
Doamna Cretu, sincer sa fiu, imi vine sa va pup! Astept cifrele astea de cateva luni bune. Felicitari ca ati dat de ele, mirare mare, la ISU si nu la Statistica. Bine...e posibil ca ele sa fie din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.