Social

Spitalul Mare caută şef care să-l scoată din datorii

Raluca Manolache
26 sep 2012 1840 vizualizări
Dr. Nicolae Moise va trebui să se prezinte la concurs dacă doreşte să îşi păstreze postul pe care-l ocupă încă din anul 2005, cand Alianţa D.A. a venit la putere u dr. Mihai Nedelcu, reprezentantul Consiliului Judeţean, agreat de PSD, a fost numit preşedintele Consiliului de Administraţie Membrii consiliului de administraţie (CA) de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani au decis să scoată la concurs postul de manager al unităţii, care este ocupat de ani buni de către medicul ORL-ist Nicolae Moise

În prima şedinţă a CA-ului s-a stabilit ca viitorul concurs să se organizeze în zilele de 12 şi 14 noiembrie, urmand ca cei ce îşi doresc acest post să susţină o testare scrisă, dar şi un interviu ce va consta în prezentarea unui proiect de management. În următoarele zile se vor stabili  condiţiile de participare la concurs, dar şi calendarul cu privire la perioada de depunere a dosarelor de participare. Rămane de văzut cine îşi doreşte să conducă un spital care a strans datorii către furnizorii cu care se află în contract de aproape 9 milioane lei, adică 2 milioane de euro. Situaţia se complică la spital pentru că furnizorii de medicamente au început să sisteze livrările pentru că spitalul nu mai poate achita facturile. Membrii CA au analizat situaţia şi au constatat că această problemă s-ar putea rezolva dacă spitalul ar primi banii datoraţi de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. Aceasta pentru că are de primit aproape 6 milioane de lei din valoarea de contract. De asemenea, spitalul ar mai avea de primit aproape 16 milioane lei pentru serviciile efectuate peste valoarea de contract în ultimii doi ani. Dr. Nicolae Moise a fost numit în această funcţie încă din anul 2005, cu sprijin politic de la fostul Partid Democrat, pe vremea cand la guvernare se afla Alianţa D.A. PNL/PD. Şi asta după ce dr. Valentin Ochean, actualul director medical al Spitalului din Focşani, susţinut de PSD, şi-a dat demisia la acea vreme din funcţia de manager pe fondul schimbării puterii politice. Acesta a mai ocupat funcţia de director al Spitalului Judeţean, fiind recomandat tot de către PD. Actuala putere de la USL ar putea profita de concurs pentru a-i da “papucii” doctorului Moise, chiar dacă acesta s-a pus bine cu PSD-ul acceptand să aibă un adjunct recomandat de acest partid încă de pe vremea fostei guvernări portocalii. În prima şedinţă de CA a spitalului s-a numit şi preşedintele pentru următoarele şase luni, evident tot cu carnet de partid. Dr. Mihai Nedelcu, reprezentantul Consiliului Judeţean, agreat de PSD, a fost votat preşedintele Consiliului de Administraţie. Comisia mai este formată din dr. Cătălin Graur – directorul DSP, ec. Iuliana Mircea - director adjunct economic DSP şi dr. Vasile Costin – consilier DSP. Şi managerul spitalului va putea să participe la şedinţele CA dar fără drept de vot. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Ghici, acum 4221 zile, 13 ore, 13 minute, 9 secunde
Moise a trecut la PSD si a donat un SUV cui trebuie....ramane manager ;). Pune cineva pariu?
Gica, acum 4221 zile, 20 ore, 13 minute, 54 secunde
E normal sa ai datori mari daca tu,ca manager ai trait numai din comisioane si nu te-a interesat de problematica spitalului. De ce SPITALUL nu are (cind el este dotat) tomograf si RMN atita timp cit citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.