Social

Ambulanţe din fonduri europene pentru pompieri

Raluca Manolache
19 sep 2012 1092 vizualizări
Pompierii din Vrancea vor primi ambulanţe cumpărate din fonduri europene.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Sud -Est” pentru situaţii de urgenţă a încheiat contractul pentru achiziţionarea de autosanitare pentru mai multe Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă din ţară, inclusiv cel din Vrancea. Astfel, în judeţ ar urma să ajungă în următoarele luni două ambulanţe de prim ajutor Tip B 4x2 şi o ambulanţă de reanimare Tip C.  S-a scos la licitaţie şi contractul prin care se doreşte cumpărarea de autospeciale de intervenţie, dar pentru că ofertele depuse nu îndeplineau cerinţele, livrarea noilor dotări se mai amană. În judeţ ar trebui să ajungă trei autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare, trei autospeciale de capacitate medie şi o autospecială pentru descarcerări grele. (R. M.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.