Social

Vrancenii muncesc mult şi caştigă puţin

Sorin Tudose
18 sep 2012 874 vizualizări
Caştigul salarial mediu net al vrancenilor se ridică la numai 1.107 lei pe lună şi este mai mic cu 29 % decat media pe ţară, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică

Efectele crizei economice care afectează ţara noastră încă din anul 2009 se văd cel mai bine în evoluţia ratei şomajului din  judeţul nostru. Direcţia Judeţeană de Statistică a dat publicităţii un raport în care este inclusă şi o situaţie detaliată a numărului de şomeri şi a ratei şomajului din ultimii cinci ani şi care urmăreşte evoluţia mai multor indici din domenii variate. De exemplu, în luna iulie a anului 2008 în judeţ erau doar 5.116 şomeri, iar rata şomajului era de 3,4%, cu 0,3 mai mică decat cea naţională. Numărul şomerilor avea să crească substanţial, ajungand la 9.141 în iulie 2009, cand Vrancea înregistra o rată a şomajului de 6% la aceeaşi diferenţă de cea naţională ca şi anul precedent. Situaţia este pusă pe seama recesiunii economice care a determinat multe companii şi chiar instituţii publice să procedeze la concedieri colective. În a doua lună de vară a anului 2010, cand criza economică a ajuns la amplitudinea maximă, judeţul nostru avea 11.662 de şomeri, adică peste dublu faţă de anul 2008. Rata şomajului, spre deosebire de anii precedenţi, cand se menţinea sub cea naţională, avea să o întreacă de data aceasta ajungand la 7,7%. În iulie, anul trecut numărul şomerilor scade simţitor ajungand la 8.597, în vreme ce rata şomajului coboară la 5,6%, dar se menţine aproape cu un procent peste cea naţională. Vara aceasta numărul de şomeri mai scade cu aproape o mie de cetăţeni şi ajunge, potrivit raportului amintit, la 7.574, în vreme ce rata şomajului pe Vrancea este de 4,9% faţă de 4,8% cea naţională.

Caştigăm mai puţin cu o treime decat restul romanilor

Raportul mai prezintă şi date despre caştigul salarial dar şi despre veniturile încasate de pensionari. Potrivit documentului, caştigul salarial mediu brut în luna iulie anul curent în Vrancea a fost de 1.513 lei, cu 0,2% mai mare ca în luna iunie. Caştigul salarial mediu net realizat în luna iulie 2012 în judeţul nostru a fost de 1.107 lei/salariat, cu 0,1% mai mare decât în luna anterioară. Cu toate acestea, în luna iulie câştigul salarial mediu net din judeţul Vrancea a fost cu 28,9% mai mic faţă de cel înregistrat pe total ţară. În altă ordine de idei numărul mediu al pensionarilor în trimestrul II 2012 a fost de 67.444, cu 236 pensionari mai puţini faţă de trimestrul II 2011 şi cu 181 pensionari mai puţini faţă de perioada anterioară (trim I 2012). Pensia medie lunară a pensionarilor de asigurări sociale de stat, în trimestrul II 2012 de 650 lei, a înregistrat o creştere cu 0,3% comparativ cu trimestrul II 2011. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.