Pensionarii au reclamat la poliţie “mafia tichetelor”
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier i-a chemat săptămana trecută pe transportatorii de persoane din judeţ pentru a discuta despre obligaţiile acestora în ceea ce priveşte persoanele care beneficiază de facilităţi la transportul rutier. Pensionarii au reclamat că unii dintre şoferi nu iau în considerare tichetele de călătorie, pe motiv că acestea nu ar fi decontate. “Menţionăm că în perioada 1 iulie 2012 – 13 iulie 2012 au fost efectuate controale în trafic privind transportul de persoane pe traseele judeţene în urma cărora nu au fost depistate persoane cu facilităţi de transport”, a spus Florin Nedelcu, directorul ISCTR Vrancea, la şedinţa de ieri a Comitetului pentru persoane varstnice. Liberalul s-a întors în instituţie pe funcţia de şef, după ce la începutul anului fusese dat afară de fosta putere. Florin Nedelcu a acuzat atunci că măsura a fost luată după ce a deranjat pe cineva prin efectuarea unui control. Reprezentanţii pensionarilor au susţinut că s-a creat o “mafie a tichetelor”, persoane care le cumpără de la varstnici pentru a le deconta, motiv pentru care au sesizat poliţia. “În luna ianuarie s-a solicitat decontarea pentru tichete în valoare de 600 de milioane de lei pentru persoane care erau decedate de mult”, a spus Vasile Valcu, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor. Florin Nedelcu a spus că acest aspect ţine de Poliţie, dar că pensionarii îl pot suna direct atunci cand constată probleme legate de tichete în trafic, cu condiţia să spună numărul maşinii şi să-şi decline identitatea. Şeful Asociaţiei Pensionarilor a susţinut că este nevoie de o legislaţie mai clară şi care să-i sancţioneze pe cei care nu respectă legea. “Pe bătran nu-l poţi acuza că-şi vinde tichetul, pentru că aţi văzut că pentru un bol de mancare îşi vinde conştiinţa la vot”, a spus Vasile Valcu. (Mihai BOICU)