Social

Se caută director medical pentru Ambulanţă

Raluca Manolache
19 iul 2012 1389 vizualizări
Ambulanţa caută director medical. Dr. Vitalie Beţişor, noul manager al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), numit în urmă cu două zile, se va întalni în aceste zile cu medicii care ar putea să ocupe postul de director medical al instituţiei.

“În următoarea perioadă se va numi şi directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În acest moment intră în discuţii pentru acest post, vacant temporar, atat medici din cadrul instituţiei, cat şi alţi medici. În urma discuţiilor purtate cu aceştia se va decide şi persoana care va ocupa această funcţie”, a menţionat dr. Vitalie Beţişor. Ambulanţa va face mai apoi o propunere către Direcţia de Sănătate Publică, comitetul director al instituţiei din sănătate urmand să accepte sau nu această numire. Postul de director medical a rămas vacant după ce dr. Vitalie Beţişor a fost numit în funcţia de manager pană la organizarea de către Ministerul Sănătăţii a unui concurs pentru ocuparea acestui post. Fostul manager, dr. Mircea Stoenoiu, care ocupa această funcţie cu delegaţie de mai bine de un an, a revenit pe funcţia pe care o ocupa la DSP în cadrul compartimentului de control. Acesta va avea printre atribuţii chiar verificarea instituţiei unde a fost manager general. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.