Social

Băieţelul căzut de la 10 metri înălţime, în spital; mama în şoc

Raluca Manolache
11 mai 2012 11000 vizualizări
A scăpat cu viaţă ca printr-o minune. Copilul de un an şi cinci luni din oraşul Mărăşeşti, care a căzut joi seară de la etajul trei al blocului în care locuieşte împreună cu familia, a scăpat cu răni uşoare care nu îi pun viaţa în pericol.

Deşi a căzut de la peste 10 metri înălţime, băieţelul nu ridică mai probleme de sănătate. Micuţul este internat, împreună cu mama sa, în secţia de chirurgie infantilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, diagnosticul pus de medici fiind de “politraumatism prin cădere de la înălţime aproximativ 10 metri, traumatism cranio cerebral închis, contuzie toracică şi coloană cervico-dorso-lombară”. Medicii spun că îl vor mai ţine cateva zile sub supraveghere medicală. Acum rămane doar ca oamenii legii să afle cum s-a putut produce acest incident care ar fi putut avea urmări grave. Aceasta pentru că, din primele verificări, nu s-au putut stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul deoarece mama aflată în stare de şoc nu putut scoate un cuvant din cauza celor întamplate. S-a putut stabili doar că băiatul, într-un moment de neatenţie al mamei, a căzut de la fereastra dormitorului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a modului de producere a evenimentului. Băiatul mai are un frate de 14 ani. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.