Social

Pensionarii vranceni au doar 500 de bilete la tratament

Sorin Tudose
10 mai 2012 899 vizualizări
Majoritatea se tratează în staţiunile Lacul Sărat şi Covasna, dar şi pe litoral

Casa Judeţeană de Pensii Vrancea a primit pană în prezent 541 bilete de tratament balnear, din care au fost eliberate beneficiarilor nu mai puţin de 313 bilete. Pană la această dată au fost înregistrate 3.306 cereri privind acordarea biletelor de tratament balnear, adică mult mai puţin decat bilete de care dispune Casa de Pensii. Pentru a putea beneficia de aceste bilete trebuie îndeplinit unul din următoarele criterii. Unul ar fi acela de a fi pensionar al sistemului public de pensii. Mai pot beneficia de bilete de tratament asiguraţii sistemului public de pensii care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin şase luni în ultimele 12 luni anterioare eliberării biletului. De asemenea, şi asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pot beneficia de bilete. Nu în ultimul rand, beneficiari ai prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la un bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii mai pot obţine bilete de tratament. Biletele de tratament balnear se pot acorda în limita numărului de locuri la tratament balnear finanţat din bugetul asigurărilor sociale de stat. Biletele de tratament balnear se acordă individual, iar în cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. Reprezentanţii Casei de Pensii spun că staţiunile cele mai frecventate de vranceni sunt Lacul Sărat şi Covasna, dar şi staţiunile de pe litoral pe timpul verii. Staţiunea Soveja, odinioară plină de oameni a rămas doar o amintire în baza căreia diverşi fac promisiuni de reinventare, de relansare care nu depăşesc stadiul de… promisiuni. (Sorin TUDOSE)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.