Social

După scandalul morfinei, se verifică facturile din Sănătate

Raluca Manolache
6 mar 2012 979 vizualizări
Sînt vizate spitalele care au primit bani pentru derularea programelor naţionale de sănătate, dar şi farmaciile

Aprovizionarea cu medicamente a intrat în atenţia autorităţilor. După scandalul morfinei, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a demarat un control în spitalele care primesc bani pentru derularea programelor naţionale de sănătate pentru a se vedea cum s-au cheltuit sumele. Instituţia vrea să vadă ce medicamente au fost cumpărate şi dacă au fost administrate întocmai pacienţilor aflaţi în suferinţă. “Avînd în vedere situaţia privind lipsa unor medicamente din farmacii, CNAS a dispus efectuarea unor controale privind modul de derulare a programelor naţionale în circuit închis, în spitalele care derulează achiziţionarea de medicamente, precum şi o verificare la farmacii privind stocurile şi evidenţa cantitativ valorică a medicamentelor din cadrul programelor”, a precizat Mihai Copaci, preşedintele director general al CAS Vrancea. Din primele verificări, în Vrancea pacienţii suferinzi de cancer nu au avut probleme în găsirea medicamentelor pe bază de morfină chiar dacă farmaciile care eliberează aceste substanţe sînt puţine, pentru că trebuie să obţină o serie de autorizări. De asemenea, CAS Vrancea a primit şi banii alocaţi în acest an pentru derularea programelor naţionale de sănătate, instituţia urmînd să deconteze toate medicamentele şi materialele sanitare pentru bolnavii de cancer, diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, dializaţilor etc. Pentru subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/ s-au alocat 3,2 milioane de lei, pentru bolnavii de cancer au venit 4,2 milioane  de lei, pentru programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare s-a alocat suma de 579.00 mii lei, iar pentru diabetici au venit 2,5 milioane de lei. Pentru bolnavii de TBC s-a alocat suma de 129.000 lei, pentru dializaţi 705.000 lei, iar pentru pacienţii care au suferit un transplant s-a alocat suma de 560.000 lei. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
un contribuabil, acum 4432 zile, 8 ore, 10 minute, 3 secunde
fiti linistiti ,copacul nu va gasi nici o neregula.s-au cine stie poate va gasi neregula din capul sau !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.