Social

Criză de morfină pentru bolnavii de cancer!

Raluca Manolache
23 feb 2012 3583 vizualizări
Vrîncenii care au fost diagnosticaţi cu cancer se văd nevoiţi să lupte cu boala, dar şi cu sistemul în care sînt trataţi pentru că medicamentele împotriva durerii se găsesc tot mai greu.

Aceasta în condiţiile în care, la nivel naţional, s-a tot discutat în ultimele zile despre criza de medicamente, după ce principalul importator de opioide oncologice a anunţat că îşi restrînge activitatea în ţară. Compania părăseşte România din cauza taxei clawback şi a prelungirii termenelor de încasare a banilor la peste 340-360 de zile. În Vrancea, farmaciile care eliberează morfină pot fi numărate pe degetele de la o mînă, pentru că unităţile trebuie să obţină o serie de autorizări pentru a putea deţine şi vinde morfină, medicament extras din opiu, capabil să calmeze durerile intense. Autorităţile din sănătate au evitat să abordeze acest subiect, la rugămintea presei. Dr. Nicolae Moise, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, unitate la care se tratează majoritatea pacienţilor de cancer din judeţ, a refuzat să discute pe această temă spunînd că este vorba despre un “ medicament cu regim special” şi nu se pot da informaţii. Guvernul a decis ieri, în şedinţă de urgenţă, să elibereze 750.000 de lei din fondul de rezervă bugetară pentru asigurarea morfinei pentru bolnavii de cancer, urmînd ca la prima rectificare bugetară, suma să fie recuperată din fondul Casei Naţionale de Asigurări pentru Sănătate. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.