Social

Donează pentru sinistraţi, ”Scrie o pagină de omenie”

Raluca Manolache
12 feb 2012 587 vizualizări
Angajaţii, cititorii şi prietenii Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti organizează luni şi marţi, între orele 09.00 şi 21.00, o colectă de haine şi alimente neperisabile cu titlul ”Scrie o pagină de omenie”

Donatorii vor trimite, pe lîngă alimente şi obiecte de îmbrăcăminte, o scurtă scrisoare de susţinere morală şi sufletească. ”Ne-am gîndit că oamenii de carte, cei care lucrăm în cadrul Bibliotecii şi cei care vin să citească şi să studieze, pot oferi un exemplu de solidaritate prin această colectă şi prin scrisoarea de încurajare pentru cei aflaţi acum într-o cumpănă grea a vieţii. Vom merge în Vrancea, cu un convoi, miercuri, 15 februarie 2012”, a declarat Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din Bucureşti, iniţiatoarea colectei. AgenţiadeCarte.ro, 360 revolution, Tecon, Institutul pentru Management şi Dezvoltare Durabilă şi Tiger Security sprijină acest proiect umanitar, după cum ne-a transmis scriitorul şi jurnalistul Mircea Cipariu, care ne-a contactat ieri la redacţie. Toţi cei care doresc să facă donaţii în alimente neperisabile şi îmbrăcăminte sînt aşteptaţi la intrarea BCU ”Carol I” din strada Boteanu nr.1, sector 1, Bucureşti, telefon  A40-21-312 01 08. (R. M.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
POPESCU L, acum 2043 zile, 7 ore, 26 minute, 2 secunde
RUȘINE!!!!!! RUȘINE AUTORITĂȚILOR DIN COMUNA PALTIN CARE AU DECLARAT COMUNA IZOLATĂ, AU SOLICITAT ȘI PRIMIT ASTĂZI DOUĂ CAMIOANE DE AJUTOARE. NICI O CLIPĂ ACEASTĂ COMUNĂ NU A AVUT DE citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.