Social

Mort cărat cu pătura la biserică la Ivănceşti

Iulia Crețu
8 feb 2012 2770 vizualizări
Bărbatul a murit duminică, sătenii care i-au ţinut lumînarea spunînd că s-a stins din cauza gerului şi a nepăsării primarului care nu a venit să deszăpezească u primarul Ştefan Sîchin spune că omul a murit de boală şi că nu avea ce face pentru a-l salva

Iarna grea a produs victime şi la Boloteşti, în satul Ivănceşti, acolo unde un bărbat de aproape 60 de ani a murit în aceste zile, după ce a fost găsit stînd într-un frig crunt de vecini. Marin Braşoveanu a murit duminică, pe 5 februarie, după ce sîmbătă, vecinul său Costel Uşurelu a sunat în disperare la primarie să vină cineva cu utilaje pentru a putea facilita accesul salvării. Acest lucru nu s-a întîmplat, din cauza viscolului puternic. Moartea lui Braşoveanu împarte comunitatea în două, pe de-o parte sătenii din Ivănceşti spun că omul şi-a găsit sfîrşitul pentru că nu a ajuns la timp la spital, suferind în ger. “A rămas fără lemne, a murit de frig. L-am luat eu acasă şi l-am îngrijit cîteva zile, dar nu a mai avut zile. Sîmbătă l-am anunţat pe primar să vină cu buldoexcavatorul pentru a elibera drumul, că trebuia dus la spital. A promis că-n două ore vine şi apoi va chema salvarea, ceea ce nu s-a întîmplat. SMURD-ul a venit pînă la şosea, dar pe drum nu a putut intra de zăpadă. Duminică la ora 14.00 a murit, iar acum nu-l putem înmormînta. Ca să-l scoatem din casă am făcut pîrtie cu lopeţile şi l-am cărat pe o pătură, fără sicriu, la biserică. Sîntem complet izolaţi aici, vreo 300 de familii, nu a intervenit nici un utilaj”, ne-a spus Costel Uşurelu, consilier local PNL Boloteşti. La rîndul său, primarul Ştefan Sîchin spune că i-a fost imposibil să vină cu utilaje, din cauza vremii. Sîchin susţine că bărbatul n-ar fi murit de frig, ci de boală, fără să spună de ce suferea omul. “Cei de la Drumuri Judeţene trebuie să se ducă să deschidă drumul acolo, au promis că în seara asta (n.r. miercuri) vin cu un utilaj puternic. Eu cu utilajele noastre n-am ajuns acolo. Omul nu putea fi salvat, e o minciună că a murit de frig. Nu am avut cum să ajung, m-au anunţat cînd începuse viscolul”, ne-a spus şi Ştefan Sîchin, primarul lui Boloteşti. Edilul susţine că din localitatea sa au fost salvate cîteva gravide, oameni care aveau nevoie de dializă şi alte afecţiuni, dar că mulţi au avut pretenţia să fie trataţi la domiciliul de Ambulanţă, în ciuda condiţiilor meteo groaznice care n-au făcut posibil accesul sălvării. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
cristi, acum 4452 zile, 12 ore, 55 minute, 26 secunde
stiati ca "vecinul" Usurelu a fost la primarie spunand ca decedatul nu are pe nimeni si Primaria a cumparat sicriul? dar de fapt decedatul i-a lasat casa vecinului Usurelu cu conditia ca citeste integral
Bogdan, acum 4454 zile, 7 minute, 3 secunde
Oamenii aceia din satul Ivancesti, mereu au fost păcăliți ca le va face sosea numai cu scopul de ai alege. Înainte de ultimile alegeri s-au gândit sa le asfalteze 1km de asfalt și nu mai zic ca citeste integral
altu, acum 4454 zile, 9 ore, 27 minute, 52 secunde
si kiar dak s-ar deszapezi in bolotesti,Sichin ar baga utilajele numai pe ulitele care au votat cu PSD!asa a facut in anii trecuti cand se stie foarte bine ca jumate de comuna era paralizata sub citeste integral
unu, acum 4454 zile, 9 ore, 38 minute, 3 secunde
in Bolotesti nu s-a intervenit deloc cu utilaje deszapzire!!!drumul DN2D este in continuare blocat din cauza nepasarii primarilor!!!!!!!!!!!!!! iesiti fratilor la deszapezire daca nu vreti sa dati citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.