Social

Sindicaliştii de la Protecţia Copilului au cîştigat încă un salariu la Tribunal

Gabriel Sava
17 ian 2012 1926 vizualizări
Este vorba despre al treisprezecelea salariu care nu s-a mai acordat în 2010, pe fondul restricţiilor impuse de guvernanţi

Tribunalul Vrancea a admis ieri cererea formulată de Sindicatul Liber “Dreptatea”, care reprezintă angajaţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea, privind acordarea premiului anual pe anul 2010. Sindicaliştii au mers în instanţă anul trecut pentru cel de-al treisprezecelea salariu, care urma să le fie acordat conform reglementărilor legale în vigoare, respectiv art. 25 din Legea 330/2009. Baza legală a acordării acestui supliment salarial a fost înlăturată în schimb în 2010 prin Legea 285, lăsîndu-i fără banii aferenţi pe cei 1.000 de angajaţi ai DGASPC Vrancea. “Noi am introdus acţiunea în numele tuturor membrilor de sindicat, respectiv cei 1.018 angajaţi şi sperăm să avem cîştig de cauză întrucît modificarea din 2010 este ilegală deoarece acţiona retroactiv”, a declarat Ionel Chetroiu, jurist în cadrul DGASPC şi, totodată, liderul Sindicatului “Dreptatea”. Hotărîrea dată ieri de Tribunalul Vrancea poate fi atacată în recurs şi nu este prima decizie favorabilă a instanţelor vrîncene în favoarea angajaţilor din sistemul public care revendică salariul suplimentar pe 2010. Trebuie spus şi faptul că, din cauza crizei, media salarială în cadrul instituţiei este sub 1.000 de lei net/angajat. Fondurile necesare salarizării sînt alocate prin Consiliul Judeţean Vrancea, cel care dirijează fondurile pentru direcţie. Majoritatea angajaţilor DGASPC sînt asistenţi maternali, psihologi, sociologi şi personal medical. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
olga dirdala, acum 2160 zile, 35 minute, 14 secunde
in sfarsit ne primim drepturile care ne-au fost furate !
eu, acum 2160 zile, 2 ore, 44 minute, 9 secunde
sa le dea dumnezeu sanatate, in continuare, si minte limpede judecatorilor si implicit celor care decid ca acesti bani sa fie alocati celor care sunt indreptatiti, sa-i primeasca - si multa forta de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.