Social

Info-Sanitar:Ambulanţa speră să obţină mai multe fonduri pentru ianuarie

Raluca Manolache
11 ian 2012 1042 vizualizări
Bani insuficienţi pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea. Dr. Mircea Stoenoiu, managerul SAJ Vrancea, spune că suma alocată de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru această lună este insuficientă

Aceasta pentru că nu sînt bani şi pentru plata datoriilor către furnizori. Unitatea a primit 1 milion de lei pentru luna ianuarie, iar numai pentru plata salariilor este nevoie de 830.000 lei. “Luna aceasta vom face un act adiţional cu CAS pentru suplimentarea bugetului pentru luna ianuarie pentru a ieşi din acest blocaj financiar”, a menţionat dr. Mircea Stoenoiu. Acesta speră ca în acest an să se majoreze şi punctul în baza căruia sînt alocaţi banii. Ambulanţa a făcut un memoriu la Ministerul Sănătăţii prin care solicită creşterea punctului de la 31,5 pe cap de locuitor la 36 lei. (R. M.)

Spitalele, verificate de inspectorii sanitari


Spitalele vrîncene trebuie să se pregătească în acest început de an şi de vizita inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. Cele cinci unităţi spitaliceşti vor trebui să le demonstreze inspectorilor că stau bine cu igiena în saloane şi că respectă prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte calitatea condiţiilor oferite celor care vin să se trateze. „În perioada următoare echipele de control din cadrul DSP vor demara o acţiune amplă de verificare a condiţiilor igienico-sanitare şi modului de acordare a serviciilor medicale în unităţile sanitare cu paturi”, a precizat dr. Cătălin Graur, directorul DSP Vrancea. Se va urmări şi dacă spitalele îndeplinesc normele de autorizare. Spitalele cu probleme la capitolul curăţenie riscă sancţiuni contravenţionale şi termene de remediere a deficienţelor. (R. M.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.