Social

Spitalele preluate de primării pot cere bani de investiţii la Minister

Raluca Manolache
8 ian 2012 1932 vizualizări
Ministerul Sănătăţii poate aloca fonduri pentru investiţii dacă şi primăriile contribuie cu un anumit procent

Spitalele care se află în subordinea autorităţilor locale pot obţine bani de la Ministerul Sănătăţii pentru investiţii în anul 2012. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea le-a solicitat managerilor unităţilor spitaliceşti din Panciu şi Adjud să transmită pînă pe 18 ianuarie o situaţie cu privire la investiţiile pe care doresc să le facă şi fondurile necesare. DSP va trimite mai apoi la Bucureşti solicitările spitalelor pentru obţinerea de fonduri. Aceasta pentru că ministerul poate să aloce prin transfer sume pentru cheltuieli de investiţii de la bugetul de stat şi din venituri proprii (accize) către autorităţile administraţiei publice locale pentru spitalele publice din reţeaua acestora pentru dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanţă, reparaţii capitale, precum şi pentru modernizarea, transformarea, extinderea construcţiilor existente, consolidare. Există însă şi o condiţie ca aceşti bani să fie alocaţi: primăriile trebuie să contribuie cu bani într-o oarecare măsură. Se pot cere bani pentru achiziţionarea de aparatură dacă primăriile contribuie cu 5% din suma cerută, pentru reparaţii capitale contribuţiile primăriilor trebuie să fie de 3%, iar în cazul lucrărilor pentru modernizarea, transformarea, extinderea construcţiilor existente, expertizarea, proiectarea şi consolidarea clădirilor cofinanţarea este de 5%. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.