Social

Sfîntul Andrei şi 1 Decembrie le aduc o altă minivacanţă romanilor

Mihaela Beșleagă
30 nov 2011 3709 vizualizări
Bugetarii se pregătesc de o minivacanţă de patru zile, de joi pînă duminică

De Ziua Naţională, care se va sărbători joi, 1 Decembrie, românii vor avea liber prin lege. Avînd în vedere că această sărbătoare este în pragul weekend-ului, Guvernul ar putea acorda o minivacanţă de patru zile românilor, de joi pînă duminică. Sau o parte dintre angajaţii la stat îşi vor lua şi vineri liber, pentru o continuitate a zilelor libere. Şi asta pentru că în majoritatea instituţiilor ziua de vineri este una scurtă. De minivacanţa de Ziua Naţională ar putea beneficia în special bugetarii, deoarece salariaţii de la privat au un alt statut cînd este vorba de acordarea unor zile libere. Nici elevii nu vor merge la şcoală joi, 1 decembrie, întrucît în zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Mai mult, Senatul a adoptat tacit ieri o iniţiativă legislativă care prevede ca ziua de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfîntul Andrei, să fie declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Semnatarii proiectului arată, în expunerea de motive, că declararea zilei de 30 noiembrie ca sărbătoare legală ar fi un act firesc de celebrare a celui care, în calitate de apostol, „a înnobilat fiinţa naţională a românilor”, acesta formînd în Dobrogea primele comunităţi creştine şi fiind considerat de Biserica Ortodoxă Română patronul spiritual al românilor. Iniţiatorii proiectului, deputatul Mircia Giurgiu şi senatorii Emilian Francu şi Liviu Titus Paşca, subliniază că România se numără printre ţările cu cele mai puţine zile declarate legal nelucrătoare. Camera decizională pentru această iniţiativă legislativă este Camera Deputaţilor, aşa încît astăzi, legal, se munceşte. În România, Codul Muncii prevede 11 zile libere. Totuşi, în acest an românii au avut parte de mai puţine zile libere, întrucît mai bine de jumătate dintre acestea au picat duminica. (M. BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.