Social

Sănătatea mai scumpă! Coplata din Sănătate, mai aproape de buzunarul pacientului

Raluca Manolache
29 nov 2011 1565 vizualizări
Un bolnav va plăti cel mult 600 de lei pentru a beneficia de consultaţii, spitalizare, analize şi alte investigaţii u lista serviciilor pentru care se încasează coplată, nivelul acesteia şi data aplicării se vor stabili prin contractul cadru cu banca sanitară

Sănătate pe bani mai mulţi unităţile sanitare de stat! Bolnavii au şanse mari să cotizeze şi mai mult chiar dacă au plătit o viaţă pentru a beneficia de gratuitate. Şi asta pentru că proiectul pentru modificarea legii privind reforma în domeniul sănătăţii prin introducerea coplăţii a fost aprobat de Camera Deputaţilor. Conform acestor modificări, coplata reprezintă plata contribuţiei băneşti a asiguratului pentru a putea beneficia de serviciile medicale din pachetul de servicii de bază, în cadrul sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate. Suma prevăzută drept coplată se calculează procentual din valoarea serviciilor medicale aşa cum sînt prevăzute în contractul-cadru, cuantumul coplăţii în procente, precum şi valoarea serviciilor medicale urmînd să fie stabilite prin contractul-cadru. „Suma percepută drept coplată în cursul unui an nu poate depăşi a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate. După atingerea sumei maxime privind coplata pe asigurat pe an calendaristic, serviciile medicale pentru care se încasează coplata sînt acordate fără coplată”, se arată în proiect. Bolnavii vor trebui să dovedească că au făcut aceste plăţi cu ajutorul tichetului moderator de sănătate. Tichetul va reprezenta o sumă de bani, în limita a cel mult 600 de lei pe an calendaristic pe care pacientul o va plati pentru consultaţii, spitalizări, analize de laborator sau investigaţii.


Bolnavii acoperă golurile financiare din sistem


Bolnavii ar putea fi puşi să plătească pentru a beneficia de serviciile medicale de care au nevoie. De toate aceste taxe vor scăpa copiii cu vîrsta pînă la 18 ani, tinerii între 18 şi 26 de ani, dacă sînt elevi sau absolvenţi, pînă la începerea anului universitar, pensionarii cu venituri numai din pensii de pînă la 750 lei/lună, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente respectivelor afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse. „Sistemul este subfinanţat şi coplata, însoţită de un nou pachet de servicii de bază, va rezolva o parte din problemele financiare. Pacientul va trebui să înţeleagă că dacă plăteşte pentru propria sănătate va putea evita pe viitor plăţile informale acordate medicilor, deoarece în prezent pacientul plăteşte în anumite situaţii deşi nu ar trebui”, a precizat Mihai Copaci, preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate. Lista serviciilor pentru care se încasează coplată, nivelul acesteia şi data aplicării se vor stabili prin contractul cadru şi prin normele de aplicare a acestuia. De asemenea, sumele încasate se constituie venituri ale furnizorilor de servicii medicale şi se vor utiliza pentru a se îmbunătăţi calitatea serviciilor. În noua lege se mai prevede şi faptul că toate costurile generate de coplată pot fi suportate de asigurările voluntare de sănătate de timp complementar. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
dalida, acum 4527 zile, 20 ore, 55 minute, 26 secunde
Ei, deci acum platesti 2 chestii. In primul rand, coplata si in al doilea rand, spaga la doctori. Frumos.
db, acum 4528 zile, 14 ore, 46 minute, 4 secunde
Deci daca nu te imbolnavesti platesti doar ca sa te numesti asigurat si sa iei adeverinta. In cazul in care ai nevoie totusi de servicii medicale trebuie sa dai banu ca si cum nu ai fi asigurat. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.