Social

Cadrele medicale de la Ambulanţă, tăiate de la bonurile de masă

Raluca Manolache
20 nov 2011 1607 vizualizări
S-a strîns cureaua la Ambulanţă! Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, care luptă în fiecare zi pentru a salva vieţi, au rămas pentru moment fără bonurile de masă.

Din cauza problemelor financiare pe care le întîmpină unitatea, cei peste 200 de salariaţi nu au mai intrat în posesia bonurilor de masă de aproape trei luni. “Oamenii se agită din ce în ce mai mult pentru că avem informaţii că nu se vor face rost de fonduri şi pentru plata bonurilor de masă restante. Atît noi, Sindicatul, cît şi managerul unităţii, încercăm să facem rost de fonduri suplimentare”, a precizat Stan Irimia, liderul sindicaliştilor “Ambulanţa” filiala Vrancea. Unitatea are nevoie de aproape 30.000 lei pentru plata lunară a bonurilor valorice. De altfel, unitatea este descoperită financiar pe luna decembrie. Dr. Mircea Stoenoiu, managerul unităţii, a realizat un memoriu prin care solicită suplimentarea bugetului cu 850.000 lei, adresă ce a fost trimisă la Prefectură.  Ambulanţa speră astfel să primească măcar sumele necesare pentru plata salariilor şi dărilor către stat. (R. MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.