Social

Absolvenţii de medicină şi farmacie susţin duminică rezidenţiatul

Raluca Manolache
18 nov 2011 2024 vizualizări
La concurs vor participa şi cei 19 absolvenţi ce şi-au depus dosarele de participare la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea

Absolvenţii de medicină şi farmacie vor susţine concursul naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi pe loc, programat duminică. Printre cei înscrişi la acest examen organizat de Ministerul Sănătăţii se numără şi cei 19 absolvenţi care şi-au depus dosarele de participare la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea. 10 medici şi doi farmacişti vor să ocupe unul dintre posturile scoase la concurs de unităţile spitaliceşti din judeţ, iar şapte vor să participe la rezidenţiatul pe loc. Concursul se desfăşoară în Centrele Universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Tîrgu Mureş şi Timişoara şi în acest an se doreşte pregătirea medicilor în specialităţi deficitare precum epidemiologie, medicina muncii, farmacie clinică, medicină de urgenţă, neonatologie, urologie, anestezie şi terapie, cardiologie, ortopedie. Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pe centru universitar pentru fiecare domeniu. Pentru rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare post. Posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare nu se vor putea alege de alţi candidaţi. Spitalele, Ambulanţa şi Direcţia de Sănătate Publică Vrancea au 18 posturi scoase la concurs. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.