Social

Criza financiară a îngroşat numărul pensionarilor vrînceni

Sorin Tudose
16 nov 2011 1374 vizualizări
Criza economică a dus la creşterea numărului de pensionari cu circa 77.000 de persoane la nivel naţional, potrivit unei statistici econtext.ro

Analiza are în vedere datele de la jumătatea lui 2008, cînd a debutat criza şi pînă la jumătatea lui 2011. Doar în zece judeţe numărul pensionarilor a scăzut în vreme ce în restul judeţelor rîndul pensionarilor s-a îngroşat cu pînă la circa 7.000 de persoane. Vrancea se află la jumătatea clasamentului cu 67.680 de pensionari în trimestrul II al anului curent, faţă de 65.999 în trimestrul III 2008. Deci cu 1.681 mai mulţi pensionari după trei ani de criză. Braşovul, Iaşiul şi Galaţiul au toate o creştere a numărului de pensionari cu peste 6.500 de persoane. Timişul şi Clujul au şi ele creşteri de peste 5.000 de pensionari. Înregistrările cele mai mici au fost înregistrate în judeţele Caraş-Severin, Sălaj, Vaslui şi Mehedinţi unde numărul pensionarilor a crescut în 2011 faţă de 2008 cu cîteva sute. Dîmboviţa înregistrează cea mai mare scădere a numărului de pensionari din toată ţara. În trei ani numărul acesta s-a redus cu 2.117 de persoane. Şi Bucureştiul are o scădere de peste 1.000 de pensionari. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.