Social

Recenzorii vor fi plătiţi la începutul lunii decembrie

Mihaela Beșleagă
14 nov 2011 2057 vizualizări
Pentru munca depusă jumătate de lună, un recenzor va fi plătit cu 561 lei

Personalul care a participat la înregistrarea datelor populaţiei în cadrul recensămîntului general al populaţiei şi locuinţelor mai are de aşteptat cel puţin două săptămîni pînă să fie remunerat. Cei 2.044 de recenzori din tot judeţul, inclusiv cei 449 din Focşani, vor fi plătiţi în prima parte a lunii decembrie. “Acum aşteptăm să ni se predea toate materialele de la comisiile locale, care vin fiecare cu pontajele, noi le verificăm. Ulterior, acestea ajung la Prefectură, care virează banii la primării. În aceste condiţii, cel mai probabil plăţile se vor face în prima parte a lunii decembrie”, ne-a declarat Rodica Negruţ, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Vrancea. Fiecare recenzor va fi plătit cu 50 lei impozabili pentru cele 15 zile de activitate, iar fiecare recenzor şef pentru 18 zile. În aceste condiţii, cuantumul net ce revine unui recenzor este de 630 lei pentru recenzorii recrutaţi dintre pensionari şi 561 lei pentru celelalte categorii de recenzori. Prefectura are un buget alocat de 1.593.000 lei pentru cheltuielile de personal la recensămînt. Din cauza volumului mare de muncă, a timpului limitat şi a sumei cu care urmau să fie plătiţi, circa 50 de recenzori vrînceni au renunţat la începutul recensămîntului la această activitate. Recensămîntul populaţiei şi locuinţelor a avut loc în perioada 20-31 octombrie. Primele rezultate preliminare ale recensămîntului vor fi cunoscute în luna ianuarie 2012. Din primele date, în judeţul Vrancea au fost recenzate 340.000 de persoane, iar în municipiul Focşani 73.000 de persoane. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.