Social

Măsurile AJOFM de combatere a şomajului: de la foarte bine în sus

Sorin Tudose
7 nov 2011 1150 vizualizări
Mai toate măsurile luate de cei de la AJOFM sînt realizate în proporţie covîrşitoare, dacă ar fi să-I credem pe cuvînt

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) din Vrancea şi-au propus pentru anul curent o serie de măsuri active în vederea combaterii şomajului în judeţ. După primele nouă luni unele din măsuri au fost realizate în bună măsură, altele mai puţin. De exemplu, din cele 14.500 de persoane cuprinse în servicii de mediere a locurilor de muncă vacante programte pentru 2011 doar 8.065 de cetăţeni au beneficiat de aceste servicii pînă la finele lui septembrie, potrivit unui raport al instituţiei. Pe de altă parte, cei de la Forţele de Muncă spun că din cele 2.500 de persoane programate la începutul anului să se încadreze în muncă ca urmare a serviciilor de mediere nu mai puţin de 2.350 dintre acestea s-au încadrat. La capitolul încadrare prin organizarea cursurilor de formare profesională AJOFM raportează chiar o depăşire a planului, pentru că pe lîngă cei 150 de cetăţeni programaţi pentru această măsură alţi 49 au mai beneficiat de această facilitate. Rezultate bune sînt prezentate şi pentru măsura încadrării şomerilor de peste 45 de ani ori susţinători unici ai familiilor monoparentale prin subvenţionarea locului de muncă. Angajaţii instituţiei au programat 200 de cetăţeni beneficiari ai acestei măsuri, iar pînă la finele lui septembrie deja 186 de persoane au beneficiat de angajare. La capitolul încadrarea şomerilor peste 45 de ani rezultatele sînt cît se poate de remarcabile. Din cei 190 de cetăţeni vizaţi pentru 12 luni, doar şapte nu şi-au găsit de muncă şi asta în primele nouă luni, putîndu-se deci depăşi planul. Nu în ultimul rînd, şase din cele zece persoane vizate au fost încadrate prin încheierea de contracte de solidaritate. Avînd în vedere că mare parte din măsurile AJOFM fie au un grad mare de realizare fie au fost chiar depăşite înainte de finele anului apare o întrebare. Cum s-a întîmplat? Ori angajaţii instituţiei au dat un randament foarte bun, ori targetul urmărit pentru a fi atins este anume ales pentru a da rapoarte pozitive despre activitatea instituţiei. Şi asta pentru  că o mulţime de vrînceni se vaită că ar munci pentru o leafă decentă însă nu prea au unde. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.