Social

Cuziştii şi-au relansat cluburile de dezbateri şi iniţiativă comunitară

Gabriela Draghici
27 oct 2011 1617 vizualizări
Clubul de dezbateri aşteaptă elevii în fiecare miercuri şi sîmbătă să-şi dezvolte competenţele de argumentare, în vreme ce clubul de iniţiativă comunitară e organizat în fiecare vineri

Ieri a fost o zi importantă pentru Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” şi pentru implicarea lui în proiecte de educaţie non-formală. Cuziştii şi-au relansat cele două cluburi, Debate şi Impact. În deschiderea clubului de dezbateri, directoarea instituţiei, Alina Măiereanu, a subliniat importanţa competenţelor de comunicare în lumea contemporană, precizînd că proiectul se va desfăşura pe tot parcursul anului şcolar prezent şi va fi încheiat cu o evaluare pentru liceeni, respectiv cu o mini-competiţie pentru gimnazişti. Asta pentru că proiectul “Oratori, retori, limbuţi sau...muţi?” este de mare interes pentru elevii de gimnaziu din Focşani, Sihlea şi Gugeşti, propunîndu-le să îşi dezvolte capacităţile de argumentare. Este pentru prima dată cînd un Club de debate din judeţul nostru îşi deschide porţile pentru elevii de gimnaziu, conducerea Colegiului încheind parteneriate cu nouă şcoli gimnaziale din judeţ. Coordonatorii Clubului, profesorii Teodora Bentz şi Adrian Canae, menţionează că cei mai silitori într-ale dezbaterii vor fi premiaţi, însă “valorile şi atitudinile însuşite de elevi prin dezbatere, indispensabile formării personale, vor ilustra succesul real al acestui proiect educaţional”. Elevele Tania Panaite, Emanuela Manolache şi Andra Curcă de la Clubul de dezbateri au vorbit despre succesele obţinute de-a lungul anilor, argumentînd printr-un scurt meci demonstrativ importanţa comunicării, determinării, persuasiunii şi a autocontrolului. În încheiere, profesoara Loredana Diac, coordonatorul clubului Impact, alături de eleva Cătălina Bejan, preşedinte al elevilor şi facilitator la acest club, le-au explicat celor prezenţi coordonatele acestui club de iniţiativă comunitară pentru tineri, şi anume, implicare, motivaţie, participare, acţiune, comunitate, tineri. Totodată, în acest weekend, cuziştii găzduiesc proiectul naţional HOLA, adus de Asociaţia YouthAcademy şi organizat de elevele Emanuela Manolache şi Tania Panaite. Participanţii vor avea ocazia să se implice în atelierele de lucru pe teme de leadership, orientare în carieră, branding personal, public speaking, viziune personală şi lucru în echipă. Cît despre cele două cluburi, elevii interesaţi pot participa în fiecare vineri (Clubul Impact), miercuri (Clubul Debate-liceu) şi sîmbătă (Clubul Debate-gimnaziu). (Gabriela DRĂGHICI)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.