Social

Cuplurile care nu pot avea copii pot apela la donatori

Raluca Manolache
9 oct 2011 878 vizualizări
Accesul în program îl vor avea cuplurile sterile care nu se pot trata prin nici o metodă terapeutică clasică sau intervenţie chirurgicală

Cuplurile care îşi doresc un copil şi nu-l pot avea din cauza problemelor medicale vor avea şansa de a apela la un terţ donator. Acest lucru după ce  proiectul de act normativ privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator a fost aprobat de către Guvern la sfîrşitul lunii septembrie. Accesul la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator va fi permis părinţilor care suferă de sterilitate ce nu poate fi tratată prin nici o metodă terapeutică clasică sau intervenţie chirurgicală. Legea privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator defineşte dreptul la reproducere, sănătatea reproducerii umane, tehnologiile de asistare medicală a reproducerii umane, noţiunea de donator terţ, accesul la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, infertilitatea, fertilizarea in vitro,  inseminarea artificială şi donarea de material reproductiv. „Mai mult, sînt specificate modalităţile de realizare a acestei metode de tratament, procedurile şi tehnicile permise şi interzise, obligativitatea prelevării de material reproductiv numai de la donatori în viaţă, obligativitatea consimţămîntului scris, liber, prealabil şi expres al donatorului şi al cuplului solicitant, precum şi obligativitatea informării asupra riscurilor posibile”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. Actul donării este gratuit, iar identitatea donatorului va fi confidenţială. Acest program vine în completarea celui de fertilizare in vitro, care a demarat deja. Programul de fertilizare în vitro poate fi accesat prin intermediul a opt clinici din ţară şi niciuna dintre acestea nu se găseşte în judeţul nostru. Dosarele de înscriere în program pot fi depuse la clinicile acceptate de Ministerul Sănătăţii şi care se află în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu, Braşov şi Timişoara. Legea privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator va produce efecte după ce va fi aprobată şi de Parlamentul Romaniei. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.