Social

Nu eşti asigurat? Sănătatea te costă şi cîteva sute de lei în spital

Raluca Manolache
6 oct 2011 11671 vizualizări
în medie, un pacient neasigurat trebuie să plătească în jur de 200 lei pentru a se face bine u persoanele fără venit care doresc să devină asigurate trebuie să plătească 37 de lei pe lună, sumă ce reprezintă 5,5% din salariul minim pe economie

Eşti neasigurat la sănătate, trebuie să bagi mîna adînc în buzunar dacă ajungi în spital! Pacienţii care ajung pe mîna doctorilor din spitale şi nu au asigurare la sănătate sînt nevoiţi să cotizeze substanţial dacă vor să beneficieze de tratament medical, cazare şi hrană. Tarifele pentru o zi de spitalizare, pentru persoanele neasigurate care nu reprezintă urgenţe medicale, se ridică şi la cîteva sute de lei în funcţie de secţia în care sînt internaţi bolnavii şi de afecţiunile de care suferă. În medie, un pacient neasigurat trebuie să plătească în jur de 200 lei, dar costurile pot ajunge şi pînă la 400 lei. La Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani costul mediu pe zi spitalizare bolnav este în jur de 205 lei. Aşa se face că dacă la chirurgie pentru un pacient se cheltuie pe zi aproape 440 lei, în secţia de gastroenterologie tariful este de 263 lei, la pediatrie 229 lei, la urologie 276 lei, iar la nefrologie 238 lei, etc. Nici la celelalte spitale, bolnavii neasiguraţi nu sînt scutiţi de plată dacă nu au o problemă de sănătate urgentă. La Spitalul din Panciu tariful mediu pentru o zi de spitalizare este de 162 lei. „De obicei persoanele neasigurate vin în urgenţă, cînd nu mai pot sta acasă. Confom legislaţiei sîntem obligaţi să le asigurăm asistenţa medicală de urgenţă. Oamenii sînt săraci şi nu sînt informaţi, nu ştiu unde să se ducă”, a precizat Nicolai Mărăscu, managerul Spitalului din Panciu. De asemenea, pentru pacienţii care ajung la Spitalul Municipal Adjud se cheltuie în jur de 220 lei/zi. „Bolnavii neasiguraţi sînt internaţi doar dacă reprezintă urgenţe medicale. Cei care nu reprezintă urgenţă plătesc spitalizarea integral”, a menţionat dr. Gheorghe Bercea, managerul unităţii. Şi la Spitalul din Vidra tarifele sînt destul de ridicate. Pentru o zi de spitalizare unitatea cheltuie în medie 198 lei, iar Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni se cheltuie în medie 122 lei.

37 lei/lună şi devii asigurat la sănătate

Costurile foarte mari din spitale i-a îndemnat pe foarte mulţi vrînceni care nu au nici un venit să se asigure la sănătate pe cont propriu. Astfel, cei care au dorit să beneficieze în mod gratuit de serviciile acordate de medicii de familie, doctorii din spitale, de laboratoarele de analize, au achitat la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) 222 de lei. Aceşti bani sînt daţi doar dacă în ultimele 6 luni nu au avut venituri impozabile. În caz contrar se plăteşte doar 37 de lei, sumă ce reprezintă 5,5% din salariul minim pe economie. În evidenţa CAS Vrancea există 6.723 persoane fără venituri care şi-au achitat contribuţia la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Din aceştia, aproape 2.000 au intrat în evidenţe în acest an. „Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sînt obligate pentru a obţine calitatea de asigurat să achite contribuţia legală pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale. Persoanele juridice şi persoanele fizice, în calitate de angajator, care au obligaţia de plată către fond, declară aceste obligaţii la organele fiscale teritoriale la care sînt luate în evidenţă ca plătitori de impozite şi taxe”, a precizat Iustina Papuc, purtătorul de cuvînt al CAS Vrancea. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
lala, acum 4583 zile, 12 ore, 8 minute, 10 secunde
Si daca platesti asigurari de sanatate de peste 35 de ani si nu ai posibilitatea sa faci un control medical si analize gratuite macar o data pe an? Decat sa ni se ia bani degeaba din salariu si sa citeste integral
suparat pe sistem, acum 4583 zile, 12 ore, 15 minute, 3 secunde
si daca esti asigurat dai bani din buzunar si pentru un paracetamol, daca Doamne fereste te imbolnavesti si ajungi in spital, ca sa nu mai vorbim de cotizatia la medic si asistenta, ca sa se uite la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.