Social

La bursa locurilor de muncă doar trei şomeri şi-au găsit un job

Sorin Tudose
23 sep 2011 1019 vizualizări
Aproape 200 de absolvenţi, dar şi persoane care au terminat de ani buni studiile, s-au dus ieri la bursa locurilor de muncă organizată în Focşani, la cantina fostului Liceu nr. 2, în speranţa că îşi vor găsi ceva de lucru

Din cei 161 de agenţi economici contactaţi de cei de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) doar 18 au venit la bursă. Cu toate acestea, cei prezenţi au avut la dispoziţie 302 oferte de locuri de muncă în judeţ. După ce şi-au prezentat CV-ul şi au vorbit cu mai mulţi angajatori, trei tineri au reuşit să se încadreze pe loc, în timp ce alte 28 de persoane au fost selectate în vederea angajării. Bursa s-a ţinut concomitent şi în alte localităţi din judeţ, la Panciu şi Adjud, unde au fost prezenţi puţin peste 100 de cetăţeni dornici să îşi găsească de lucru. Nici unul nu a reuşit să se încadreze pe loc, însă cîte 7 persoane din ambele localităţi au fost selectate în vederea încadrării. În mediul rural 28 de persoane au participat la bursă, iar 8 dintre ele au fost luate în evidenţa angajatorilor. La Dumbrăveni însă nici un angajator nu a fost prezent la bursă. Drept este că au fost doar 9 şomeri, dar asta nu îi încălzeşte pe cei care au bătut drumul de pomană pînă la bursă. “Numărul nu contează prea mult. Degeaba vin 2.000 de persoane dacă nu se încadrează nici una. Important este să se încadreze tinerii, să îşi găsească de lucru sau măcar să fie luaţi în evidenţele angajatorilor. Rezultatele concrete ale bursei se vor vedea peste o lună”, ne-a spus Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvînt de la Forţele de Muncă. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.