Social

Anchetă şi nu prea pentru moartea copilului de la uşa bisericii

Ziarul de Vrancea
14 sep 2011 1539 vizualizări
Autorităţile din Vrancea şi Galaţi se invită unele pe altele să desluşească ce s-a întîmplat cu micuţul mort în weekend la biserica din Urecheşti

Ancheta în cazul morţii copilului de 12 ani din comuna Munteni, judeţul Galaţi, rămîne deschisă, însă autorităţile nu par atît de curioase să vadă care sînt cauzele reale ale tragediei. Poliţiştii spun doar că aşteaptă să primească de la medicii legişti un răspuns cu privire la cauzele morţii băieţelului rrom, chiar în faţa bisericii, în weekend-ul trecut, la o cununie, unde aştepta să primească de pomană. „În funcţie de rezultat se vor face propunerile legale care se impun”, a declarat sec Bogdan Toader, purtătorul de cuvînt al Poliţiei vrîncene. Nu este exclus ca în urma necropsiei să se constate că a fost vorba despre o moarte patologică şi asta pentru că băiatul era bolnav de epilepsie, astm bronşic şi suferise anul trecut şi o operaţie la inimă. În ciuda bolilor grave, băiatul era purtat de familie pe drumuri, poate şi pentru a aduna un ban pentru traiul zilnic, în loc să beneficieze de îngrijire adecvată afecţiunilor pe care le purta. Autorităţile din Urecheşti spun că băiatul ar fi fost lăsat în grija bunicilor şi că nu l-au văzut să ceară de pomană, aşa cum susţine Poliţia. „O fi fost la cerşit, dar eu nu l-am văzut. Bunicii copilului sînt oameni în vîrstă, dar umblă prin toate satele să spoiască, să repare cazane. Sîmbătă s-a oficiat o cununie religioasă şi, conform tradiţiei, mirii, cînd ies din Biserică, aruncă cu o găleată de apă să le meargă bine. După, mirele dă nişte bani. I-a dat băiatului nişte bani şi mai apoi copilului i s-a făcut rău şi a murit”, ne-a relatat Vasile Danţiş, primarul comunei, care a mai adăugat că asistentul social din Urecheşti a luat legătura cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, pentru a-l găsi pe tată. Cazul ridică unele semne de întrebare întrucît autorităţile publice derulează mai multe proiecte sociale prin care susţin că apără copiii tocmai de exploatare prin muncă. În plus, cazul ridică şi probleme în ceea ce priveşte accesul la sănătate în comunităţile de rromi. (R. MANOLACHE)

Cinci minori ridicaţi de pe stradă de poliţişti

Poliţiştii din Focşani au organizat mai multe acţiuni în cartiere, ocazie cu care au fost depistaţi cinci minori care nu şi-au putut justifica prezenţa în stradă. Ei au fost amprentaţi la poliţie şi trimişi la familii sau după caz, la Centrul de Primire a Minorilor. În cadrul acelor acţiunilor organizate, poliţiştii au amprentat alte şapte persoane. Agenţii de la rutier au reţinut la rîndul lor 22 de permise şi 15 certificate de înmatriculare. Au fost aplicate 643 de contravenţii. Astfel, pe bulevardul Mărăşeşti a fost depistat Stelică P., din Nereju, care transporta 23,3 mc cherestea brad fără a avea licenţă de transport. Şoferul a fost sancţionat contravenţional. (D. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.