Social

Sindicaliştii se „antrenează” pentru protestele de toamnă

Aurelian Ivan
8 sep 2011 868 vizualizări
Nemulţumirile sindicaliştilor sînt legate de politicile duse de Guvern împotriva bugetarilor, dar şi a celorlalte categorii sociale

Deocamdată au loc discuţii şi sînt înaintate scrisori deschise către Minsterul Muncii şi Justiţiei, spun sindicaliştii Cartel Alfa. Dacă în trei zile nu vor avea un răspuns, aceştia iau în calcul pichetarea acestor instituţii. „Oamenii sînt tot mai nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern, eliminarea subvenţiilor, creşterea preţurilor la gaze şi energia electrică, în condiţiile în care salariile sînt aceleaşi. Salariile reduse de anul trecut nu au mai crescut şi în aceste condiţii disperarea oamenilor s-a accentuat, mai ales că s-a promis că vor fi creşteri salariale. Mulţi dintre membrii de sindicat se tem că nu-şi vor putea plăti facturile la iarnă, riscînd ca în primăvară să îşi piardă locuinţele din cauza datoriilor”, ne-a spus Emil Răvoiu, lideul Cartel Alfa în Vrancea. În cazul unui protest la Bucureşti , acesta susţine că din Vrancea ar putea pleca minim 150 de sindicalişti. În total, în Vrancea sînt peste 7.000 de membri Cartel Alfa. Aceştia provin din sectoarele învăţămînt, CFR, Poliţie, precum şi din alte sectoare economice şi instituţionale. La Bucureşti, discuţiile au avansat şi s-a decis ca pe 8 octombrie să aibă loc o masă rotundă la care sînt invitaţi oameni politici şi reprezentanţi ai mass-media pentru a fi discutate problemele salariaţilor din Romania. (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.