Debitorii la Sănătate ar putea scăpa de penalităţi!
Cei peste 5.900 de vrînceni care figurează cu datorii la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate ar putea scăpa de o parte din debit dacă îşi vor plăti restanţele pînă la 31 decembrie anul acesta. Şi asta după ce Guvernul a decis în şedinţa de săptămîna trecută să acorde scutiri de penalităţi tuturor celor care îşi vor achita datoriile către buget. “Conform acestui regim, pe perioada de eşalonare a obligaţiilor fiscale principale şi a eventualelor dobînzi aferente acestora, penalităţile urmează a fi amînate la plată în vederea anulării, dacă eşalonarea la plată se finalizează. În acest regim se include şi un procent de 50% din majorările de întîrziere corespunzător componentei de penalitate din conţinutul majorării de întîrziere”, se arată într-un comunicat. Mihai Copaci, preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, consideră că această prevedere îi va îndemna pe debitori să-şi plătească datoriile. “Sînt situaţii în care penalităţile depăşesc fondul. Oamenii vor fi mai interesaţi să vină şi să plătească fondul. Vor creşte şi sumele încasate la sănătate. Este o soluţie bună pentru că modul de recuperare a datoriilor se făcea prin instanţă”, a precizat Mihai Copaci. Pînă în luna iulie, în evidenţa CAS Vrancea figurau un număr de 5.964 debitori, valoarea obligaţiilor fiind în sumă de 7,6 milioane de lei. De altfel, în 2011, instituţia din sănătate a transmis celor care figurează cu datorii către FNUASS 2.665 decizii şi 1.591 titluri executorii şi somaţii. Suma încasată prin procedura de executare silită, în perioada ianuarie – iulie 2011, a fost de 222.358 lei. (Raluca MANOLACHE)