Social

Potrivit unui studiu efectuat în şcolile din Focşani şi Adjud,aproape 40% din elevii din Vrancea au carii

Raluca Manolache
6 sep 2011 1213 vizualizări
u în studiu au fost incluşi 100 de elevi cu vîrste cuprinse între 13 – 16 ani u 40% dintre copii sînt conştienţi că ar avea nevoie de plombarea cariilor, dar nu ajung la stomatolog






Cariile dentare reprezintă o problemă de sănătate a elevilor din Vrancea. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) care, în anul şcolar 2010 – 2011, au realizat un studiu privind factorii de risc în apariţia cariei dentare. Conform metodologiei elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate Bucureşti, au fost incluşi în studiu 100 de elevi cu vîrste între 13 – 16 ani din Focşani şi Adjud. După evaluarea chestionarelor s-a constatat că 71% dintre copii apreciază sănătatea dinţilor lor ca fiind de la bună la excelentă şi 57% se declară mulţumiţi de aspectul dinţilor lor. Cu toate acestea, 37% dintre copiii cuprinşi în studiu au mai mult de cinci carii (între 5 - 15), iar 40% dintre copii sînt conştienţi că dacă ar merge la stomatolog acesta le-ar spune că au nevoie de obturaţii (plombări, n. r.). „Conform evaluării medicului stomatolog:  12% dintre copii nu au carii, 15% şi-au tratat integral cariile, 33% nu şi-au tratat nici o carie şi 40% şi-au tratat parţial cariile existente. Această situaţie ar putea fi generată de existenţa unor comportamente cu risc pentru sănătatea oro-dentară: frecvenţa scăzută cu care se prezintă la medicul stomatolog – 23% dintre copii nu au fost în ultimul an la stomatolog, spălarea insuficientă pe zi – 37% dintre copii se spală doar 1 dată/zi, 11% se spală mai rar – de la cîteva ori/săptămînă, pînă de cîteva ori/lună, lipsa pastei de dinţi cu fluor – la 11% dintre copii şi consumul frecvent de dulciuri şi sucuri – peste 50% dintre copii consumă dulciuri şi sucuri zilnic, chiar şi de mai multe ori pe zi”, se arată în studiul DSP. Această problemă a fost sesizată şi de autorităţi, care au decis anul trecut să modernizeze cabinetele dentare pentru elevi. Aparatura veche de zeci de ani şi instrumentarul ruginit au fost înlocuite în cadrul unui program derulat de Primăria Focşani. Toate cele opt cabinete stomatologice din şcoli au fost dotate, suma cheltuită fiind 390.000 lei. Şi pentru celelalte 30 de cabinete de medicină şcolară s-a cheltuit 58.000 lei pentru instrumentar nou. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.