Social

Drumul este ca in Evul Mediu, bine ca podurile sint europene!

Mihaela Beșleagă
23 aug 2011 2102 vizualizări
Ieri a avut loc receptia finala a celor 18 poduri de pe DN 2M Focsani - Odobesti- Mera- Reghiu - Andreiasu de Jos, dupa expirarea garantiei lucrarilor u drumul “presarat” cu poduri, proaspat realizate cu bani europeni, este un adevarat cosmar pentru soferi u oficialii de la Drumuri Nationale spun ca asfaltarea drumului e in proiect, pe hirtie, insa momentan nu sint bani de reparatii capitale

 Drumul extremelor! Pe DN 2M Focsani – Odobesti – Mera – Reghiu – Andreiasu de Jos soferii trebuie sa aiba nervii tari, rabdare de fier si amortizoare serioase pentru a traversa craterele, care sint adevarate capcane. Multe portiuni din drum, care cu greu pot fi numite circulabile, amintesc mai degraba de un drum comunal, nicidecum national. In schimb, ieri a avut loc receptia finala a celor 18 poduri afectate de inundatiile din anul 2005, refacute cu bani europeni, prin Ministerul Transporturilor. La inspectia de pe teren, ca urmare a finalizarii perioadei de garantie a lucrarilor executate, au participat reprezentanti de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADR) in calitate de beneficiar, constructorii si consultantul, Inocsa Ingenieria Spania. Lucrarile, incepute in anul 2008, dupa doi ani de taraganari dupa aprobarea proiectului “Reconstructia infrastructurii rutiere distrusa de inundatiile din iulie si august 2005 in judetul Vrancea”, au fost realizate de constructorii SC Vega 93 SRL si Arcada Company SA, ambele din Galati. Presedintele comisiei de verificare a lucrarilor, din partea beneficiarului, a spus ca podurile se comporta bine si ca exista in proiect si refacerea drumului, insa deocamdata se cauta surse de finantare. “Receptia la terminarea lucrarilor a avut loc anul trecut, in august, iar in termenul acesta de un an se face revizia tuturor lucrarilor, ca sa vedem comportamentul lor pe intreaga perioada. Lucrarile la prima vizionare sint in regula, se comporta bine dupa perioada de garantie. Dupa ce se fac podurile, e normal sa se faca si drumurile. Drumul acesta este intr-un program 2011-2015. In functie de finantarea pe care o gasim… bineinteles dupa asa poduri frumoase trebuie sa facem si drumul tot la fel”, a declarat Ilie Stefan, director adjunct la Directia Regionala de Drumuri Nationale Iasi. Valoarea totala a contractului a fost de 41,5 milioane de euro, din care 85% reprezinta sprijin financiar nerambursabil acordat de Comisia Europeana prin ISPA , restul de 15% fiind asigurat de Guvern, de la bugetul de stat.
18 poduri construite intr-un an
Pentru ca lucrarile au demarat la doi ani dupa aprobarea proiectului, la executie s-au intimpinat citeva dificultati intrucit au avut loc si schimbari ale terenului. “Lucrarile au constat in mod special in reabilitarea podurilor distruse de inundatiile din 2005. Au fost 22 de poduri, dintre care 18 pe acest drum si patru pe DN 2L spre Soveja. Dintre acestea 18, 16 au fost noi in totalitate, iar doua au fost reabilitate. Noi, ca si consultant, am urmarit gestionarea fondurilor UE si calitatea lucrarilor, respectarea in totalitate a calitatii lucrarilor. Probleme au fost pentru ca proiectul a fost lansat in 2006, dupa inundatii, iar executia lucrarilor a inceput in 2008. Acest interval de tip a adus modificari majore terenului si s-au adaptat din mers anumite solutii. La partea de drum nu s-a lucrat pentru ca nu facea parte din acest program”, a spus Liviu Babiuc, reprezentantul consultantului INOCSA. Pe linga realizarea podurilor s-au efectuat si lucrari hidrotehnice de aparari de maluri si podete. Constructorul spune ca a fost o lucrare grea, in zona de munte, intr-un termen scurt. “Mai rar sint contractele cu preponderenta poduri, termenul de executie a fost de 12 luni efectiv, va dati seama la un volum atit de mare ne-am mobilizat si am reusit sa realizam lucrarea. In timpul executiei am intimpinat tot felul de dificultati, pe care cu ajutorul consultantului si beneficiarului le-am rezolvat din mers, ne-am incadrat in termen. Am reusit sa realizam continuitatea acestui drum de la Odobesti pina aici, la Butucoasa, pentru a ajunge si aici alimentare, salvare, pompieri. Sint convins ca Directia Regionala are un plan vizavi si de partea de drum“, a declarat Dumitru Ion, director tehnic la Vega 93 Galati. Anul trecut, la receptia lucrarilor de pe DN 2M a participat si fostul Ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, care a promis ca dupa refacerea podurilor va veni si rindul drumului sa fie asfaltat. Culmea este ca in urma cu citiva ani situatia era pe dos: drumul fusese reabilitat, in timp ce podurile stateau sa cada iar asfaltul era faramitat. Acum, singurele portiuni de drum asfaltate cum trebuie sint pe poduri, dupa care reincepe “cosmarul” pe patru roti. DN 2M reprezinta singura cale de acces spre localitatile Reghiu, Mera, Andreiasu de Jos, cit si spre celelalte sate dispersate pe dealurile din apropierea vaii riului Milcov. (Mihaela BESLEAGA)
Pe portalul www.ziaruldevrancea.ro puteti urmari stirea video de la receptia podurilor la Andreiasu de Jos


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ana, acum 4627 zile, 2 ore, 5 minute, 21 secunde
Exista in judetul nostru un drum mai rau decat cel spre Vintileasca? Eu nu cred iar d-stra puteti verifica !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.