Social

Batrinii nu mai au loc in aziluri

Mihaela Beșleagă
16 iun 2011 1085 vizualizări
Unele asociatii au renuntat sa ingrijeasca si sa gazduiasca batrinii, din cauza crizei, in timp ce numarul solicitarilor a explodat u Daca facem o paralela intre cit acorda statul pentru o persoana virstnica si cit acorda aceste asociatii inimoase, ajungem la concluzia ca statul este cel mai prost administrator , a spus subprefectul Sorin Hornea

In judetul Vrancea, 21% din populatie este reprezentata de persoane de peste 60 de ani. Situatia virstnicilor vrinceni, determinata de criza economica dar si desfiintarea unor spitale, a suferit o degradare continua, au cazut de acord reprezentantii institutiilor si ONG-urilor locale prezente ieri la sedinta Comitetului pentru Persoane Virstnice de la Prefectura Vrancea. Din cauza recesiunii, organizatiile neguvernamentale care au oferit servicii de gazduire si ingrijire virstnicilor, precum Asociatia Academica "Sf. Imparati Constantin si Elena", nu mai acorda asistenta si suport la domiciliu persoanelor virstnice iar Asociatia Promotorilor Dezvoltarii Locale Vrancea si-a restrins activitatea, asigurind la aceasta data servicii de ingrijire la domiciliu pentru numai 97 de persoane, fata de anul 2009, cind numarul acestora a fost de 150. "In contextul situatiei economice actuale, pentru persoanele virstnice aflate in dificultate, calitatea vietii scade si drept urmare sint necesare propuneri legislative prin care sa existe o acoperire echitabila pentru toate categoriile de persoane aflate in dificultate. A devenit o certitudine trendul ascendent al procesului de imbatrinire ireversibila a populatiei, precum si deteriorarea calitatii vietii persoanelor virstnice. De asemenea, s-a constatat ca serviciile sociale existente nu acopera nevoile identificate. Desfiintarea, din acest an, a spitalelor, a adaugat si o dimensiune medicala problemelor deja existente, afectind in special persoanele virstnice din mediul rural", a spus Clara Costandache, seful Biroului de prevenire a marginalizarii sociale si a violentei in familie din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Vrancea. In cadrul institutiei a fost infiintat la sfirsitul anului 2010 Centrul rezidential pentru persoane virstnice Odobesti, fosta Unitate de Asistenta Medico-Sociala, cu o capacitate de 30 de locuri, in care se asigura servicii de ingrijire, hrana si tratament. DGASPC detine si Centrul de ingrijire si asistenta Maicanesti, care furnizeaza servicii sociale in special persoanelor virstnice incadrate in grad de handicap.


"Ar mai trebui construite 2-3 case de batrini"


Filiala de Cruce Rosie (CR) furnizeaza in continuare servicii de tip rezidential persoanelor virstnice aflate in nevoie, in cadrul a trei case protejate, doua la Gugesti si una la Virtescoiu, unde sint gazduiti in total 37 de virstnici. Directoarea Rodica Davidean a spus ca, in contextul reducerii activitatii celorlalte ONG-uri, CR a ramas aproape singura asociatie care ofera servicii specializate pentru virstnici si toate solicitarile se indreapta catre ei. "Este foarte mare cererea de gazduire pentru persoanele in virsta, multi ramin singuri in casa, in mizerie si cineva trebuie sa se ingrijeasca de ei. Noi sintem depasiti, volumul de munca este foarte mare. Cereri avem intr-una, cred ca ar mai trebui construite 2-3 case de batrini ca sa acoperim necesarul", a spus Davidean. Subprefectul Sorin Hornea a fost de parere ca ONG-urile gestioneaza mai bine domeniul asistentei sociale, in comparatie cu statul, care este un prost administrator. "Daca facem o paralela intre cit acorda statul pentru o persoana virstnica si cit acorda aceste asociatii inimoase, ajungem la concluzia ca statul este cel mai prost administrator, iar aceste servicii sociale ar trebui externalizate", a concluzionat si subprefectul Sorin Hornea. Furnizorii publici si privati acreditati sa acorde servicii sociale pentru persoanele virstnice din Vrancea sint: Caminul pentru persoane virstnice Focsani, Asociatia Promotorilor Dezvoltarii Locale, Fundatia Pro Armonia, Fundatia "Sf. Imparati Constantin si Elena", Filiala de Cruce Rosie Vrancea si Asociatia Pensionarilor Senectutea. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.