Social

Noul contract-cadru in sanatate se amina doua luni

Raluca Manolache
25 mar 2011 858 vizualizări
In sedinta de Guvern de miercuri a fost adoptat contractul-cadru pentru 2011- 2012 privind conditiile acordarii asistentei medicale u furnizorii urmeaza sa incheie acte aditionale cu CAS Vrancea

Nou contract-cadru din sistemul sanitar se amina doua luni. Desi noile reglementari ar fi trebuit sa intre in vigoare cu 1 aprilie, Ministerul Sanatatii a decis sa mai amine aplicarea acestora pina pe 1 iunie. Asta si dupa ce in sedinta de Guvern de miercuri a fost adoptat contractul-cadru pentru 2011- 2012 privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate. "Casa de Asigurari de Sanatate Vrancea aduce la cunostinta furnizorilor de servicii medicale, de medicamente si de dispozitive medicale cu care se afla in relatii contractuale faptul ca semnarea Contractului-cadru pentru anul 2011 a fost aminata pina la data de 1 iunie 2011, conform declaratiei Ministrului Sanatatii, Attila Cseke. în aceste conditii, se vor incheia acte aditionale la contractele incheiate pentru anul 2010, iar conditiile acordarii asistentei medicale in baza actelor aditionale sint cele prevazute in actele normative in vigoare", spune Iustina Micu, purtatorul de cuvint al CAS Vrancea. Aceasta decizie de aminare a fost luata si dupa ce medicii de familie au anuntat ca nu vor semna actualul contract pentru ca noile reglementari vor duce la falimentarea medicinei primare. Doctorii spera ca in aceste doua luni autoritatile sa realizeze ca pentru un sistem performant trebuie sa discute si sa negocieze cu toti partenerii. "S-ar putea sa fie ca o consecinta a faptului ca in cadrul Conferintei Nationale a Medicilor de Familie, presedintele Federatiei Nationale a Patronatului Medicilor de Familie a facut cunoscut faptul ca 85% din medicii de familie din tara au semnat ca nu vor accepta contractul pe 2011-2012 in forma actuala. Sper ca in al 12-lea ceas guvernantii sa realizeze ca sistemul medical are nevoie de o coerenta si o legislatie europeana", a precizat dr. Grigore Hanta, presedintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea. Doctorii de familie incearca sa isi cistige in instanta drepturile. Asa se face ca SNMF si FNPMF au intentat doua procese autoritatilor statului: unul pentru Ordinele 1047 si 1571 cu privire la informatizarea sistemului si al doilea pentru suspendarea contractului cadru. Ministerul Sanatatii a mai anuntat ca aceasta modificare a termenului este legata si de procesul de clasificare a spitalelor. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.