Marius Vrinceanu a reclamat cazul sau la Colegiul Medicilor Bacau
La citeva minute dupa ce bratul sting i-a fost smuls in urma izbiturii, profesorul Vrinceanu a ajuns la Spitalul Judetean din Bacau, acolo unde medicul ortoped nu era de garda. Acesta nu a venit pentru a-l opera pe pacient, iar colegii sai au decis sa-l transfere la o clinica din Iasi. De acolo, Vrinceanu a fost urcat intr-un avion sanitar si dus la Bucuresti. "M-au plimbat de la 11 seara pina la 6.30 dimineata. Daca ma trimiteau direct la Bucuresti, acum poate aveam bratul la loc. Am facut ieri o plingere la Colegiul Medicilor si astept sa vad rezultatul", ne-a spus Marius Vrinceanu. Cazul lui Marius Vrinceanu va fi analizat si de Ministrul Sanatatii, Atilla Cseke, tot in urma unei reclamatii. Cazul lui Vrinceanu a ajuns in atentia Asociatiilor Judetene de Fotbal din tara. Toti vrincenii care doresc sa-l ajute pe Vrinceanu pot face donatii in conturile: lei - RO 88 RNCB 0280115197820001, EURO - RO 61 RNCB 0280115197820002. Persoanele juridice pot face donatii folosindu-se de contracte de sponsorizare la AJF Vrancea sau Crucea Rosie. Marius Vrinceanu a fost aseara la reunirea arbitrilor vrinceni, unde a fost primit cu caldura de toti cei prezenti la stadionul "Milcovul". Arbitrii au decis ca toate baremurile de la prima etapa a Cupei Romaniei, in valoare de 3.840 de lei sa fie donate in conturile colegului lor care are nevoie de o proteza bionica. De asemenea, ieri, Vrinceanu si-a depus la Primaria Focsani dosarul pentru pensia de handicap gradul I. (Dan CHIRIAC)













