Social

Directorul ENET ameninta cu debransarile in plina iarna

Doina Ganea
15 feb 2011 638 vizualizări
Societatea de termoficare din Focsani datoreaza peste 5 milioane de lei catre furnizorul de gaze GDF Suez, motiv pentru care a ramas din nou fara gaz metan u de ieri dimineata, peste 20.000 de apartamente sint incalzite cu pacura, insa stocul ajunge pentru citeva zile u directorul Valter Popescu face apel la populatie sa isi achite facturile, in caz contrar urmind sa treaca la debransare u cei de la GDF Suez nu-i raspund primarului la telefon

Municipiul Focsani risca sa tremure de frig si sa nu mai aiba apa calda la dus. Dupa ce in toamna anului trecut, ENET SA a fost la un pas sa serveasca doar calorifere reci focsanenilor, iata ca buba s-a spart din nou. Povestea se repeta de vreo trei ani. Incepind din luna februarie, ENET nu mai are gaze pentru furnizarea agentului termic, fapt ce determina trecerea pe pacura pina spre toamna, cind se mai achita din datorii. Practic, societatea de termoficare porneste cazanele la inceputul iernii cu gaze, dar le inchide pe pacura. Datoriile reesalonate catre furnizorul de gaze nu au avut nici un efect pozitiv si facturile neplatite s-au strins din nou in contul ENET. Compania GDF Suez a anuntat ca nu mai este dispusa unor concesii si de luni dimineata a inchis din nou robinetul, dupa ce a emis pentru 14 februarie o avertizare. Apartamentele focsanenilor sint acum incalzite cu stocul de pacura acumulat in depozitele ENET. Vestea rea este ca nici acesta nu ajunge pentru multe zile. Societatea GDF Suez a motivat intreruperea furnizarii de combustibil gazos catre ENET, deoarece fabrica de caldura nu si-a achitat factura pe luna decembrie. In contul ENET atirna acum o datorie de 5,4 milioane lei, adica 54 de miliarde de lei vechi numai pe luna decembrie. Chiar daca se va gasi o solutie pentru achitarea acesteia, urmeaza factura pe luna ianuarie care si ea se ridica la 73 de miliarde de lei vechi. In total, populatia Focsaniului datoreaza ENET aproximativ 120 de miliarde de lei. Incapacitatea oamenilor de a-si plati facturile determina "fabrica de caldura" sa transmita in continuare atentionari si amenintari ca in toiul iernii focsanenii risca sa stea in frig.



Francezii nu raspund Focsaniului la telefon


Primarul municipiului, Decebal Bacinschi, a precizat ieri ca a transmis celor de la GDF Suez un plan pentru esalonarea datoriilor, dar nu a primit nici un raspuns, intrucit directorul francez nici nu i-a raspuns la telefon. "Avem pe stoc citeva tone de pacura si ne va mai ajunge in curind un transport. Speram sa gasim o solutie acceptabila pentru plata datoriilor. Ar trebui ca si populatia sa-si achite facturile la intretinere, pentru ca la rindul ei, ENET sa-si poata plati datoriile catre GDF Suez", ne-a declarat primarul. In septembrie 2008, pentru a debloca o situatie similara, Bacinschi le-a cerut alesilor locali sa aprobe solutia emiterii de bilete la ordin in contul subventiilor de la buget, dar si al datoriilor si penalitatilor de intirziere. Acelasi primar si alesi locali au fost de acord sa gireze chiar cu bugetul Focsanilor pentru datoriile ENET. Numai ca in 2008 era an electoral. Acum oficialii se bucura ca au alternativa cazanelor pe pacura si asteapta subventiile de la guvern pentru plata restantelor la gaze.


Masura debransarilor, reluata la ""10 grade Celsius


Datoriile de peste 120 de miliarde de lei vechi strinse de populatie vor face ca robinetul pentru agentul termic sa fie inchis pentru asociatiile de locatari restante. Pe linga faptul ca rugina se va aseza pe retelele de apa calda, iar dusul este mai mult de decor, locatarii din blocurile restante vor tremura noptile cu caloriferele inghetate. Directorul Valter Popescu transmite focsanenilor ca, in continuare, au posibilitatea de a alege daca sa aiba calorifere calde sau nu. "Focsanenii nu trebuie sa stea linistiti ca vor avea apa calda si caldura. Trebuie sa se ingrijoreze fiindca au datorii, in special cei restantieri ar trebui sa-si faca probleme fiindca vor ramine de miine fara caldura. Acum pregatim lista cu asociatiile de locatari restante", ne-a declarat directorul ENET. Pentru neplata restantelor, in perioada aprilie-noiembrie 2010, GDF Suez a oprit furnizarea gazelor catre ENET SA, perioada in care societatea de termoficare si-a intensificat actiunea de recuperare a debitelor, mergind pina la debransarea a peste 100 de scari de bloc. Oficialii ENET cred ca vinovati de acumularea datoriilor sint pe de o parte rau-platnicii, iar pe de alta administratorii care nu-si indeplinesc atributiile de serviciu, si prefera sa plateasca alte datorii decit cele la ENET si mai cu seama nu ii trimite in judecata pe restantieri.


Inchiderea robinetului, singura solutie


ENET nu are acum nicio solutie de redresare a situatiei decit inchiderea robinetului la caldura. Valter Popescu sustine ca, daca va fi cazul, vor fi din nou debransate de la caldura fostele scari de bloc restantiere. "A fost bine luata masura fiindca s-au mai platit din datorii. Am colaborat bine cu unii administratori care au inteles sa actioneze restantierii in judecata", ne-a declarat Valter Popescu. în acest moment sint cca. 400 de dosare in instanta si inca 150 in lucru, in diverse faze, dosare care cuprind asociatii, societati si apartamente individuale. Primarul Decebal Bacinschi regreta ca unii focsaneni vor suferi desi sint buni platnici. «In multe cazuri sint restantiere doar 1-2 apartamente din 15, cu debite foarte mari, au caror proprietari n-au fost actionati in instanta de catre asociatii din tot felul de motive », a subliniat Bacinschi. Aceasta fiindca datornicii sint in mare parte proprietari plecati din tara de multi ani, care nici nu s-au debransat, dar nici nu au mai venit sa plateasca si nici nu se stie cum pot fi contactati. In context se pare ca nici proprietarii apartamentelor nu se implica mai deloc in administrarea blocurilor, comisiile de cenzori sau presedintii asociatiilor nu prea verifica ce fel se fac platile, daca sumele incasate de la cetateni se platesc furnizorilor sau nu la termenele scadente, cum se calculeaza penalitatile. "Sintem constienti ca la fiecare asociatie de proprietari exista foarte multi buni-platnici, care sint cu toate datoriile achitate - aproximativ 30% din totalul apartamentelor alimentate. Tocmai din acest motiv nu am trecut, deocamdata, la sistarea furnizarii caldurii la blocurile care acumuleaza datorii, pentru a nu crea nemultumiri acestor cetateni si nici nu consideram necesara publicarea unei liste cu aceste asociatii"¦", se arata intr-un comunicat de presa al ENET. Oficialii societatii au tinut sa precizeze ca cei de la GDF Suez nu au luat in calcul "situatia meteo sau problemele sociale din municipiul nostru".

(Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.